Conform procurorilor, Ioan Becali s-ar face vinovat de faptul că ar fi dat mită în formă continuată, după ce, începând din 2009, a cumpărat bunăvoința magistratului.

Pe 4 martie 2014, Curtea de Apel a aruncat totul în aer și a decis condamnări cu executare pentru toți inculpații, inclusiv pentru Gică Popescu, care avea, inițial, o pedeapsă cu suspendare. Nu se știe încă dacă și alți inculpați din acest dosar au ”cotizat” la șpaga judecătoarei.

Jean Pădureanu (79 de ani) a fost condamnat în „Dosarul Transferurilor”, fiind acum unul dintre cei trei aflați în libertate (ceilalți doi sunt George Copos și Gică Popescu).

Fostul președinte de la Gloria Bistrița a efectuat un an și trei luni din pedeapsa de trei ani și patru luni și a fost eliberat condiționat, în luna iunie a acestui an. Contactat de ”Evenimentul zilei”, Pădureanu a spus că nu știe nimic despre șpaga ajunsă la judecătoarea Geanina Terceanu.

”Eu nu știu despre ce este vorba, nu am dat nimic”, a comentat Pădureanu, pentru sursa amintită. Despre Pădureanu, Ioan Becali avea bănuieli că este omul DNA-ului și că umbla ”cablat”, că avea asupra lui aparatură de înregistrare.

Trebuie menționat faptul că Pădureanu, pe care toți îl descriu ca fiind în sapă de lemn, nu a achitat nici măcar prejudiciul indicat de instanță, precum și nici cheltuielile de judecată. Cu toate acestea, a beneficiat de eliberarea condiționată. Nici Ioan Becali, care și-a înstrăinat bunurile, n-a achitat vreun leu.

În cazul lui Pădureanu, apartamentul cu trei camere pe care-l deține în Bistrița a fost pus sub sechestru asigurator, iar zilele trecute a fost scos la licitație de către Fisc (AICI, detalii).

„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
PARTENERI - GSP.RO
„Am pierdut tot în cazino, iar Anamaria Prodan m-a lăsat baltă”. Mărturiile neștiute ale unui badboy din Craiova
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Playtech.ro
Andreea Raicu a pozat nud la 43 de ani. A arătat TOT: Andreea Esca ȘOCATĂ
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Observatornews.ro
Bătaie între români, pe aeroportul din Luton. Imaginile, filmate și comentate de un alt român
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2021. Peștii sunt înclinați către bunăvoință față de cei dragi, poate chiar exagerează
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Știrileprotv.ro
Pedepsele primite de patru români din UK care au violat o tânără la Londra
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)
PUBLICITATE
VIDEO: 10 suporteri din fotbalul românesc „zboară pe sub apă” (Publicitate)