Adversarii naţionalei României au fost încurajaţi în partida de aseară, din tribunele arenei din Constanţa, de aproximativ 1.000 de suporteri sosiţi din Serbia în dimineaţa zilei de ieri. 400 de fani ai formaţiei antrenate de Radomir Antici au intrat în ţară pe la punctul de trecere a frontierei Porţile de Fier I, cu şase autocare, cinci microbuze şi mai multe autoturisme personale, făcând joncţiunea cu restul plavilor în Constanţa.
Cunoscuţi pentru temperamentul vulcanic şi pentru desele conflicte în care intră cu oamenii de ordine, susţinătorii sârbilor au fost escortaţi de poliţiştii români şi nu au provocat incidente pe drumul spre Constanţa.
Meci de risc maxim
Peste 1.000 de jandarmi, poliţişti şi angajaţii unei firme de pază, au asigurat securitatea la meciul de aseară, dintre România şi Serbia, dar şi pe parcursul zilei de ieri. Pe lângă miza meciului, mobilizarea este influenţată şi de prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a omologului sârb, Boris Tadici. Preşedintele Serbiei a ajuns în ţară vineri, la ora 13.30, a depus o coroană de flori la Monumentul eroilor sârbi de la Medgidia şi a venit la stadion însoţit de Traian Băsescu.