rezultatele se stiau dinainte. Mi se pare aiurea ca unii au vrut sa candideze pentru presedintia COSR, apoi s-au retras si au candidat pe inca 3-4 liste. Este aiurea pentru un post de vicepresedinte, care nu are nici o putere”, a declarat Ilie Nastase (foto sus), care a adaugat ca nu stie pe ce criterii s-a votat.
Canotoarea Elisabeta Lipa, care va deveni la 1 decembrie prima sportiva cu grad de general, si-a manifestat si nemultumirea fata de faptul ca nu a fost aleasa nici in functia de vicepresedinte, nici in cea de membru al Comitetului Executiv al COSR: „Ne-au pus sa candidam degeaba. Sunt dezamagita de rezultatul alegerilor si consider ca meritam un loc in Comitetul Executiv pentru ceea ce am realizat in sport”, a declarat Lipa, referindu-se si la atletele Gabriela Szabo si Violeta Beclea Szekely, care au candidat, de asemenea, fara succes.
Fostul presedinte al COR, Ion Tiriac, a declarat ca alegerile de la COSR s-au desfasurat corect. Tiriac a fost ales in unanimitate de membrii Adunarii Generale a COR in functia de presedinte fondator al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. Propunerea i-a apartinut noului presedinte al COSR, Octavian Morariu (foto jos).
Adunarea Generala Extraordinara de alegeri a Comitetului Olimpic Roman a votat, luni, componenta Comitetului Executiv al noului for olimpic. Octavian Morariu a fost ales, cu 171 voturi pentru si 10 impotriva, in functia de presedinte, fiind singurul candidat. Fostul presedinte al ANS va fi ajutat de vicepresedintii Ana Pascu (125 voturi), Marcel Popescu (99 voturi) si Nicu Vlad (71 voturi).