ACTUALIZARE /

– Aprobă afilierea cluburilor menționate în cuprinsul referatului întocmit de Unitatea de management Licențe și Afilieri (anexa 1). În privința cluburilor participante în competițiile organizate de FRF și care nu au obținut până în prezent Certificatul de Identitate Sportivă aprobă ca acestea să rămână afiliate provizoriu până la proxima ședință a Adunării Generale când se va lua o decizie cu titlu definitiv cu privire la acestea.

– Aprobă cu unanimitate de voturi dezafilierea (pierderea calității de membru al FRF) cluburilor menționate în cuprinsul referatului întocmit de Unitatea de Management Licențe și Afilieri (anexa 2).

– Aprobă cu unanimitate de voturi raportul privind activitatea Comitetului Executiv al FRF, Comisiilor și Administrației FRF pe perioada parcursă de la ultima Adunare Generală.

– Ia act de prezentarea sistemului informatic de administrare a competițiilor, jucătorilor, arbitrilor și antrenorilor din România – Football Management System.

– Aprobă cu unanimitate de voturi bilanțul contabil al FRF pe anul 2015, precum și descărcarea de gestiune a Comitetului Executiv.

– Ia act de raportul de activitate și aprobă cu unanimitate de voturi bilanțul pe anul 2015 a SC Centrul de Fotbal Mogoșoaia SRL, profitul net urmând a fi reinvestit în această societate.

– Ia act de raportul de activitate și aprobă cu unanimitate de voturi bilanțul pe anul 2015 al Fundației “Fotbal pentru Comunitate”.

– Ia act de raportul Comisiei de Cenzori pentru anul 2015.

– Ia act de raportul de audit extern pentru anul 2015.

– Aprobă cu unanimitate de voturi planul anual de activitate și bugetul anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2016.

– Aprobă cu unanimitate de voturi înființarea unei fundații a FRF cu scopul derulării unor programe educaționale.

– Aprobă cu unanimitate de voturi acordarea către CF Mogoșoaia SRL a dreptului de administrare și utilizare a bazei sportive Buftea.

– Aprobă cu unanimitate de voturi componența nominală a Comisiei de Cenzori a FRF: Florin Constantin – președinte, Mirel Pleșca – membru, Marian Toma – membru.

– Adoptă cu unanimitate de voturi Hotărârea Adunării Generale a FRF din data de 10.05.2016.

ACTUALIZARE / FRF va înființa două noi Centre de Excelență, pe lângă cele de la Tg. Mureș și Timișoara.

Acestea se vor deschide la Deva și la Buzău, iar fiecare va avea un buget de 150.000 de euro. 

ACTUALIZARE / Adunarea Generală a început cu un moment de reculegere în memoria jucătorului Patrick Ekeng, decedat la 6 mai pe teren în timpul partidei Dinamo – FC Viitorul din Liga I.

„Dincolo de competiție, dincolo de eșaloane, fotbalul este despre oameni. Fotbalul românesc nu trece prin clipe ușoare. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Patrick Ekeng”, a afirmat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, în cuvântul său de început.

La Adunarea Generală a FRF participă 182 din cei 238 membri afiliați.

//////////////////////////////////////////////////////////////

Marți, de la ora 12:00, are loc la Casa Fotbalului, în sala ”Nicolae Dobrin”, Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal.

Mai multe cluburi sunt hotărâte să-și exprime anumite nemulțumiri vizavi de unele probleme din mandatul lui Răzvan Burleanu. 

Florin Prunea i-a aruncat deja mănușa lui Burleanu. ”Mă gândesc serios să candidez la viitoarele alegeri din 2018. Discut cu colegi de-ai mei, cu membri afiliați. Lumea și-a dat seama cu cine avem de-a face. Din câte am înțeles, vom fi trei sau patru candidați la președinția FRF”.  

Tânărul șef al FRF nu se teme însă de amenințările rivalilor.

”Îmi doresc să candidez, îmi doresc să câștig cu echipa mea. Ceea ce e foarte important în tot acest proces incontestabil de reformă, cu nenumărate proiecte – centrele de execelentă Tricolor 11, liga elitelor under 17 și U 19, Interliga națională pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani, noul departament medical de pregătire și recuperare fizică – e să mergem mai departe. FRF e stabilă financiar, cum nu a mai fost. Vreau să continuăm proiectele. FRF s-a transformat, e o organizație la cheie, lucrează după principii clare și coerente”, a spus Burleanu într-un interviu Libertatea.

Revenim cu amănute.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.