Mircea Minea, primarul din Chiajna și patronul echipei locale Concordia, a reiterat propunerea de a fuziona cu Rapid, club aflat în liga a doua, loc unde ar putea rămâne din cauza problemelor financiare! Edilul ilfovean lansase aceeași variantă și anul trecut, însă nu s-a materializat nimic.Anul trecut, Minea le-a propus giuleștenilor să fuzioneze, iar echipa nou-formată să joace la Chiajna. Ulterior, cele două echipe au disputat un baraj de rămânere în primul eșalon și tratativele s-au sistat. Giuleștenii au câștigat pe teren, însă Chiajna a mers la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și a primit acceptul de a rămâne în Liga I.Acum, după ce antrenorul Marius Șumudică a salvat echipa ilfoveană, Minea lansează din nou ipoteza fuziunii.
"Vreau să facem Concordia Rapid. Să vină aici, la Chiajna.Avem super-bază de pregătire. I-am zis şi lui Nae Manea, președintele lor, am vorbit şi cu Marius Şumudică. El a zis că ar fi încîntat. Nu putem lăsa Rapidul să moară! Giuleștenii nu pot promova în Liga 1, singura şansă am fi noi. Vin aici și facem echipă beton. În 30 de zile putem schimba numele pentru noua structură şi rezolvăm treaba. Eu sunt disponibil", a declarat primarul Mircea Minea.