Rezultatele dezastruoase din perioada de pregatire au agitat spiritele la clubul dinamovist. In lupta fatisa cu Ioan Becali, Badea spune ca nu se pune acum problema inlaturarii fostului impresar. Totul are, insa, o limita. “Cu un tehnician ca Vigo trebuie sa iei doua pastile ca sa fii sigur ca n-o sa te doara capul”, l-a ironizat Badea pe spaniol, dupa care a anuntat ca transferurile lui Galamaz si Grigorie la Wisla au picat definitiv.
Libertatea: S-a pus problema demiterii lui Ioan Becali sau a antrenorului Esteban Vigo de la Dinamo?
Nicolae Badea: Deocamdata, nu pot avea o pozitie oficiala in ceea ce priveste aceasta problema, dar, stati linistiti, veti afla cand se intampla ceva. Totul are o limita, iar o sedinta poate avea loc oricand.
Poate fi inlocuit Vigo cu Ioan Andone (foto stanga) din vara?
Din vara? In functie de rezultatele imediate ale spaniolului luam in calcul si revenirea lui Ando. E prematur acum sa ne pronuntam, pentru ca nu vreau sa pun presiune pe umerii unui antrenor care vine din campionatul Spaniei. Vigo provine dintr-un fotbal unde conducatorii au mai multa rabdare, dar, daca stau bine sa ma gandesc, putem face o paralela cu ce se intampla la Real Madrid. Conducatorii de acolo nu pot gasi un tehnician care sa redreseze echipa. Si-au pierdut si rabdarea. Au ajuns pe primul loc la venituri incasate din fotbal dar nu poti sustine la nesfarsit o industrie al carei suport, rezultatele, intarzie sa apara. E ca si cum ai porni in zbor spre Cosmos cu un planor. Stiti cum e Vigo la Dinamo? Ca o reteta de consum practicata in SUA. Åia iti dau doua substante active intr-un singur format, pentru a fi siguri ca medicamentele pe care le vand isi vor face efectul. Asa si la noi. Cu un tehnician ca Esteban Vigo trebuie sa iei doua pastile ca sa fii sigur ca n-o sa te doara capul. A fost adus pentru mentalitatea sa, cum ca-si doreste sa castige si o miuta, daramite un meci amical sau oficial si, cand colo, Dinamo a pierdut pe banda rulanta in pregatiri.
Grigorie si Galamaz mai pleaca la Wisla Cracovia?
Atat Griogorie cat si Galamaz nu mai pleaca la nici o Wisla. Ei vor juca in retur pentru Dinamo, asa ca, duminica, se vor prezenta la pregatire. Singura miscare din ultimul timp la Dinamo este aducerea lui Barcauan.
Vigo a spus ca nu-l cunoaste pe Barcauan.
Pai nu zicea Giovani (n.r. Ioan Becali) ca Vigo a urmarit toate casetele cu meciurile noastre si Dinamo nu mai are nici o taina pentru el? Dar, poate ca Vigo a vazut casetele de pe vremea cand „Barca” juca varf la Dinamo si nu fundas. Probabil ca din acest motiv nu l-a recunoscut (rade). Desi il putea urmari pe viu pe Cosmin, cand a jucat pentru Sahtior cu Barcelona, acum doi ani, in Liga Campionilor. Se intampla in Spania. Nu mi-l pot inchipui insa pe Vigo (foto dreapta) urmarind un meci al Barcelonei, in calitate de antrenor, decat ca pe un om care se uita fara ochelari de protectie la soare (rade din nou).
Ce spuneti de eliminarea lui Mircea Lucescu din Cupa UEFA?
A pierdut Sahtior? Nu stiam. Mircea (n.r. Mircea Lucescu) va inregistra un soc puternic in plan profesional. Am vorbit cu el inainte de meci si mi-a spus ca nu crede ca va putea inscrie impotriva celor de la Lille. A avut o presimtire neagra. Imi pare rau pentru el si pentru jucatorii romani de la Sahtior.
Steaua si Rapid?
Cinste lor! “Optimile” Cupei UEFA inseamna un pas important pentru fotbalul nostru. In sezonul urmator, si Dinamo il va face cu siguranta.