După mai multe înfăţişări la judecătoriile din Timişoara şi din Buftea, dar şi după audierea micuţilor, Dana (39 de ani) şi Ionel Ganea (37 de ani) luptă la cuţite pentru George şi pentru Ioana. Custodia, pe care cei doi soţi au solicitat-o prin ordonanţă preşedinţială, depinde de declaraţiile copiilor, care sunt în măsură să decidă cu ce părinte vor să rămână. Se pare însă că în timpul ultimelor audieri, micuţii şi-au exprimat opţiuni diferite. Mai exact, Ioana a declarat că doreşte să rămână cu tatăl ei, în timp ce George a optat pentru mama lui. Scindarea familiei pare să fie şi motivul pentru care Dana şi Ionel se luptă din ce în ce mai aprig pentru custodie, din dorinţa de a rămâne cu ambii copii.

O nouă audiere va avea loc luni

Audierea finală a minorilor va avea loc luni, la Judecătoria Buftea, Ilfov, atunci când micuţii vor fi întrebaţi din nou cu care dintre părinţi vor să stea. Până atunci, “Ganezul” insistă în continuare să ţină copiii la Bucureşti, departe de Dana, care locuieşte în Timişoara. Asta după ce soţia secundului dinamovist a introdus prima acţiunea de divorţ şi procesul pentru custodia micuţilor.

Dana: «Mă lupt cu Ionel pentru copilaşi»

Deranjat de faptul că soţia lui a mărturisit că divorţează din cauza firii lui violente, Ionel Ganea a declarat ieri pentru Libertatea: “Nu-mi vine să cred ce-a spus soţia mea despre mine. În viaţa mea de familist nu am fost niciodată implicat în scandaluri de societate”. În replică, Dana ne-a declarat: “Mă bucur că poate să fie şi elegant. Eu mai spun doar atât: nu mi-am neglijat niciodată copiii şi nimeni nu are vreun drept să mă judece. Ne luptăm amândoi pentru copilaşi, pentru că îi iubim la fel de mult”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.