| Sport | Fotbal

Şeful CCA, Kyros Vassaras, i-a luat în vizor pe olteni: „Este inacceptabil ce-a făcut Craiova!” / VIDEO

Actualizat pe 27 dec. 2015, 21:25
Comentează

După ce clubul CS Universitatea Craiova a cerut demisia din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a grecului Kyros Vassaras, acesta a reacţionat.

Asta după ce gruparea olteană a ameninţat, în primă fază, cu neprezentarea la meciul cu CSMS, programat la Iaşi, apoi a jucat în Dealul Copoului, însă, în negru complet, în semn de protest împotriva arbitrajelor.

„Cred că au mai multe motive să se îmbrace în negru, nu din cauza arbitrajului. Doar asta pot spune, sunt sigur că în altă competiție nu ar fi făcut asta. Dacă erau într-o competiție UEFA, sigur nu ar fi făcut asta vreodată”, a reacţionat, la Dolce Sport, Kyros Vassaras.

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a adăugat: „Sunt liberi să încerce si acolo. Sper ca CS U Craiova să ajungă în competițiile UEFA, în Liga Europa sau în Liga Campionilor și să poarte sau să spună că poartă negru din cauza arbitrilor. Este inacceptabil ce-a făcut Craiova„.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.