Peste 200 de amatori și 26 de profesioniști au luat parte la eveniment. Sâmbătă, concurenții s-au luptat cu noroiul, buștenii și obstacolele din pădure pe un traseu circular de Cross-Country Olimpic (XCO) de 4 kilometri.

 

Titlul national a fost adjudecat de experimentatul Ovidiu Tudor Oprea (37 ani). Membru al federației si co-organizator al evenimentului, unicul reprezentant al Romaniei la JO din 2004 de la Atena (la ramura ciclism) este convins că mountain-bike-ul va avea o ascensiune exponențiala ăn anii urmatori.

oviu tudor oprea3

”Exista sportivi si de 40 de ani, care obtin încă rezultate în Cupa Mondiala. În fiecare an îmi zic că e ultimul concurs, dar pasiunea nu mă lasă să stau deoparte. Îmi doresc să apară. totuși, cât de curând, tineri care să mă învingă. Se organizează deja multe competiții de masă în Romania și, în câțiva ani, sunt convins că vor aparea și roadele”, a declarat campionul Ovidiu Tudor Oprea.

Duminica, competiția a continuat cu o întrecere pe un traseu de 30 km în Muntii Cindrel, cu plecare și sosire în Păltiniș. Printre participanți s-au aflat și câteva fete.

castigatorii si presedintele federatiei

Marius Petrache, unul dintre favoriți, a povestit: ”Ma gândesc ca tocmai a trecut un weekend ratat la campionatele naționale din Păltiniș. La xco, în timp ce conduceam cursa am spart janta de carbon și am fost descalificat, pe buna dreptate, ca am schimbat roata înainte de punctul tehnic. Regulile sunt reguli, nimic de comentat. A fost vina mea… Astăzi la xc-Point to point mi s-a blocat lanțul la angrenaj și după ce am rezolvat problema am tras să-i prind pe cei din fata pana mi-a fost suficient de greu cât să-mi aduc aminte ca nu exista nicio miza în afara de orgoliu personal asa ca am hotărât sa merg la ritm de antrenament și sa ma bucur de traseu. Totuși, peste 2 săptămâni mai am o șansă să devin campion național iar zilele viitoare voi fi prezent într-unul din loturile naționale pt turul Sibiului. (!?). Deci 2 campionate naționale de xco și 2 loturi naționale pt turul Sibiului”.

În 2004, Oprea Ovidiu Tudor readucea ciclismul românesc pe harta olimpică după o pauză de 44 de ani (JO Roma 1960 – precedenta participare). Acesta obținea locul 37 la mountain bike într-o companie selectă, la prima participare din istorie pentru România în aceasta probă. După absența de la Beijing, ciclismul autohton revenea la JO 2012  prin Andrei Nechita (proba de șosea).

Pentru JO Rio de Janeiro din 2016, FR Ciclism își propune calificarea unui număr record de sportivi. Eduard Grosu (șosea) și riderii de la mountain bike au cele mai mari șanse să prindă un bilet pentru Brazilia.

Nicolae Plugaru, reales!

Altfel, azi, la sediul Federaţiei Române de Ciclism din strada Vasile Conta s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale Ordinare pe anul 2014.

Urmare a şedinţei din data de 29 iunie 2014 de la Ploieşti, în care membri prezenţi nu au putut ajunge la un consens privind dezbaterea ordinei de zi, şedinţa de astăzi, statutar constituită, a adoptat hotarâri importante, printre care:
-afilierea a două noi cluburi la Federaţia Română de Ciclism – Bikexpert Bucureşti şi Racing Bike Pro Arad;
-reaflirea a trei cluburi care, în anii trecuţi şi-au încetat activitatea – CS Otopeni, Still Gaz Bucureşti şi Delma 2003 Medgidia;
-realegerea domnului Nicolae Plugaru în funcţia de Preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism.

Ciclismul are două federații, cealaltă fiind condusă de campionul paralimpic Eduard Novak.

 

 

 

Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
Cine este noua cucerire a lui Zenga, după divorțul de Raluca. Este tot româncă, cu 30 de ani mai tânără
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Playtech.ro
BREAKING: Iubita lui Reghecampf, atac dur la Anamaria Prodan. Corina s-a săturat și a făcut pasul necesar. Avem toate detaliile
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Observatornews.ro
Octavian Jurma: România a depășit recordul mondial de decese COVID la 1 milion de locuitori. Au crucificat poporul ăsta!
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2021. Leii au idei bune, le pun în practică fără rețineri, și totuși ceva pare să lipsească
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Știrileprotv.ro
Mirel Joacă-Bine a fost ucis în Italia în timpul unui jaf, însă este în viață și trăiește în Suedia. Declarația șocantă a românului
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute
PUBLICITATE
Cum să o obții un ten strălucitor în doar 2 minute