«Şi-a vândut sufletul la DNA»

Comentează

Dumitru Dragomir, preşedintele LPF, consideră că Constantin Iacov este asmuţit de DNA să-l provoace pe Gigi Becali, pentru a-i obţine patronului Stelei o condamnare, indiferent care ar fi capul de acuzare, dar şi că acţionarul de la Progresul Bucureşti încearcă să-şi creeze imagine pe seama oamenilor pe care-i hărţuieşte.

Arhiva foto

Libertatea: Care este cauza conflictului dintre Gigi Becali şi Constantin Iacov?

Dumitru Dragomir: Eu cred că Iacov a fost pus să-l provoace pe Gigi Becali pentru că patronul Stelei nu poate fi condamnat în acest moment pentru dare de mită. Este o coadă de topor a celor care îi vor răul lui Gigi. Îl zgândăre pentru a avea de ce se lega, caută un motiv. O cauză poate fi şi faptul că vrea publicitate pe spatele oamenilor cunoscuţi din fotbalul românesc.

Aţi avut şi dumneavoastră probleme cu Iacov?

Iacov este un puşcăriaş de drept comun, un om condamnat, care şi-a vândut sufletul DNA-lui, pe care procurorii de acolo îl storc ca pe o lămâie. Are procese peste procese, nici el nu le mai ştie numărul. E un turnător, dar nici să toarne bine la DNA nu ştie, pentru că a fost implicat puţin în fotbal şi nu a înţeles nimic.

Zice că mulţi vor să-i dea capete în gură

Sunteţi pornit rău pe Iacov...

Păi da, domnule, pentru că el a escrocat, a nenorocit un club legendar, Progresul, l-a băgat pe Gino Iorgulescu în procese, în timp ce Becali a dus Steaua în cupele europene, unde a obţinut rezultate de care am fost cu toţii mândri. Nu poţi compara coada vacii cu ştampila primăriei. Sincer, am avut de suferit din cauza lui Iacov, dar aşa este el. Nu ştiu dacă are probleme psihice, dar nu vreau să mai aud nimic de el. Mulţi vor să-i dea capete în gură, să-i rupă picioarele, să-l distrugă,

Arhiva foto

dar, de acum înainte, eu îl ignor. Sunt fericiţi cei care nu-l cunosc.

«Pe Mitică îl trage aţa spre puşcărie!»

Iacov i-a răspuns ieri lui Dumitru Dragomir. “Uite cine vorbeşte de puşcărie! Eu nu am făcut în viaţa mea vreo zi de pârnaie, în schimb el este obişnuit cu «mititica». Mitică a făcut puşcărie şi îl trage aţa într-acolo. Pentru că îi place”. Iacov a conchis: “Dacă va ajunge iar acolo, unde îi este locul de fapt, îl voi vizita, îi voi duce gogoşi, cârnaţi, că a

Arhiva foto

stea îi plac cel mai mult”.

A cerut gardă de la Poliţie pentru a fi păzit de Gigi

Constantin Iacov a depus ieri plângere la DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) împotriva lui Gigi Becali (foto stânga), pe care l-a acuzat că l-a înjurat şi ameninţat în pauza meciului FC Braşov - Steaua. “De asemenea, am solicitat o gardă personală, pentru că mi-e frică pentru viaţa mea. Codul penal pedepseşte grav asemenea practici de torturare psihică”, a comentat Iacov.

Arhiva foto

Box virtual cu patronul Stelei

Nemulţumit de modul în care Gigi Becali înţelege să conducă Steaua, un suporter al roş-albaştrilor a creat pe site-ul stelist.ro un joc cu ajutorul căruia fanii pot boxa împotriva unui adversar cu chipul patronului din Ghencea.

O partidă de pugilat durează 25 de secunde, timp în care susţinătorii stelişti care au ceva de împărţit cu finanţatorul echipei trebuie să-l lovească pe acesta de cât mai multe ori posibil.

S-au certat pe jucători

Neînţelegerile dintre Dumitru Dragomir, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal, şi Constantin Iacov sunt vechi. Ele au fost cauzate de transferurile lui Srhoj şi Abiodun.

Arhiva foto

Conflictul dintre Dumitru Dragomir şi Constantin Iacov a fost declanşat de decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorilor, care i-a declarat fotbalişti liberi de contract pe foştii jucători ai Progesului, Srhoj şi Abiodun, care s-au transferat gratis la FC Timişoara. Iacov a considerat că în spatele acestei decizii se afla Dragomir. Ulterior, Iacov a avut câştig de cauză la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne şi aşteaptă să-şi recupereze banii de la formaţia bănăţeană pentru cei doi jucători. În 2006, Iacov a sesizat DNA în privinţa blaturilor din Liga 1 şi, implicit, asupra faptului că Becali a vrut să stimuleze financiar Gloria Bistriţa pentru a nu pierde cu Rapid, de unde a pornit şi ascultarea telefoanelor patronului Stelei şi râca cu Gigi Becali.

Ca la uşa cortului

De-a lungul timpului, tonul discuţiilor dintre cei doi oameni de fotbal nu a fost tocmai cordial. Iacov a spus despre oficialul LPF că este “hipopotamul fotbalului românesc, un găinar care trage sforile şi stabileşte rezultatele din Liga 1 la table”. Dragomir nu s-a lăsat mai prejos şi a declarat în mai multe rânduri că “Iacov este un escroc şi un huligan”, un “mâncător de rahat” şi un “nebun de legat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu vorbește cu jurnaliștii la ieșirea din Parchet. e îmbrăcat cu un costum și are o figură gravă
14:21
Primele declarații ale omului de afaceri Răzvan Leu, după ce procurorii DIICOT l-au ridicat pe Călin Georgescu: „Am pierdut peste un milion de euro”
TIR accidentat pe DEx12 Craiova si zeci de baxuri de pampersi imprastiate pe asfalt
13:25
Circulație blocată pe DEx12 spre Pitești: Zeci de baxuri cu scutece s-au împrăștiat pe șosea în urma unui accident între două TIR-uri
MONDEN
Valerie Lungu și mama ei, Victoria Lungu | Foto: Instagram
14:04
Victoria Lungu, noi dezvăluiri despre neînțelegerile cu fiica ei, Valerie Lungu de la „Asia Express” 2026: „A fost copilul meu”
Asia Express
13:47
„Asia Express”, 21 septembrie 2026. Concurenții testează medicina tradițională chineză
POLITIC
Sorin Grindeanu în conferință de presă FOTO Dumitru Angelescu
12:49
PSD a decis să nu-l susțină pe Siegfried Mureșan în funcția de premier: „PSD votează doar un Guvern din care face parte”
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul pentru desemnarea lui Siegfried Mureșan ca prim-ministru, conform unui anunț făcut luni de Administrația Prezidențială. Sursă foto Profimedia Images
12:18
Decretul prin care Siegfried Mureșan a fost desemnat premier a fost publicat în Monitorul Oficial. Are 10 zile să formeze Guvernul
Ultimele știri
14:49
Ce face Carmen Tănase după ce a fost înlocuită de Nadia Comăneci la „Românii au talent”. Unde o vor vedea fanii pe actriță
14:39
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
14:40
Ionel Rusen, sponsor pentru Cristela Georgescu. Afaceristul săltat alături de Călin Georgescu are legături cu Rețeaua Bandenia, care spăla bani pentru spionii ruși
14:37
Noul bloc operator ultramodern de la Spitalul „Maria Sklodowska Curie”, de 1,25 milioane de euro, va reduce la jumătate timpii de așteptare pentru mii de copii
TRENDING
12:59
Cine sunt cei trei oameni de afaceri care l-au reclamat pentru înșelăciune la DIICOT pe Călin Georgescu. Peste 1,5 milioane de euro, suma pentru care au făcut plângere
10:49
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
Exclusiv
07:00
Firma legată de anturajul lui Sorin Grindeanu care controlează accesul la Castelul Peleș, Muzeul Antipa sau Delfinariul din Constanța. Cine deține Royal Tickets SRL
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
Cum se prepară Chaniotiko boureki
12:30
Chaniotiko boureki - ce este și cum se prepară
România va trece la ora de iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 2026, conform regulilor stabilite la nivel european. Sursă foto Shutterstock
12:25
De ce avem 25 de ore într-o zi de toamnă. Explicația pentru schimbarea orei la 4:00
De ce se îngălbenesc frunzele orhideei și cum o salvezi- O persoană taie o frunză galbenă uscată de la baza unei orhidee cu flori albe, folosind o foarfecă.
12:18
De ce se îngălbenesc frunzele orhideei și cum o salvezi
Moștenire de 1.000.000 de euro blocată în Italia de ce nu poate fi folosită de titular. Sursă foto: Profimedia.
11:04
Un italian a moștenit peste un milion de euro de la unchiul său, dar nu se poate atinge de niciun ban. Descoperirea care i-a transformat viața în coșmar
La doi ani de la demolarea unui baraj istoric, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani. Sursă foto: Profimedia.
08:28
La doi ani de la demolarea unui baraj de 5,5 metri, somonii au revenit în râul în care nu mai fuseseră văzuți de 70 de ani
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Călin Georgescu, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, cu microfoane în față. Sursa foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
BREAKING NEWSLiveText
07:17
Călin Georgescu, ridicat din trafic de DIICOT într-un dosar de înșelăciune. DIICOT: „100.000 de euro urmau să fie utilizați pentru campania electorală a lui Călin Georgescu”. Surse: În dosar ar fi vizată și Cristela Georgescu
Florin Coldea
Analiză
12:00
Toate manevrele prin care Florian Coldea și oamenii lui au încercat să scape de dosarul „optimizărilor” din justiție
George Simion, în Parlamentul României, în timpul unei ședințe
09:27
George Simion, prima reacție după ce Călin Georgescu a fost ridicat din trafic de procurorii DIICOT
Călin Georgescu la Curtea de Apel Bucureșt
08:48
Toate dosarele penale în care este implicat Călin Georgescu, de la acuzațiile privind propaganda legionară până la finanțarea campaniei electorale și înșelăciune
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”