ACTUALI3ZARE 17.35. Simona Halep s-a întors în București, după finala pierdută ieri, la Paris. A fost un pasager ”normal” la Otopeni, neavând parte de primire la Salonul Oficial al aeroportului, la fel cum s-a întâmplat după finala din 2014, când a fost întâmpinată cu urale pe pământ românesc. De fapt, ”Simo” a cerut să nu fie primită cu covorul roșu, ca acum patru ani!

De această dată, doar fanii cei mai înfocați ai sportivei și presa au venit s-o vadă și s-o ia la întrebări, după cele două săptămâni minunate la Paris, încheiate cu finala pierdută în fața letonei Jelena Ostapenko.

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, duminică după-amiază, la întoarcerea la București, că o înfrângere precum cea din finala de la Roland Garros rămâne în mintea sa pentru totdeauna, precizând că pe moment a simțit că „vine sfârșitul lumii”.

„Acum mă simt mai bine decât ieri. Sunt supărată, tristă, dar ce pot să spun, viața merge înainte. O astfel de înfrângere rămâne pentru totdeauna, însă după 2-3 zile trece durerea. Încă îmi imaginez meciul. Despre joc nu prea am ce să spun. Emoțional însă a fost greu după meci, am simțit că vine sfârșitul lumii pe moment. Dar e o nouă zi și trebuie să o iau de la capăt. Cu siguranță mă va ambiționa să trec de acest prag, pentru că am fost de două ori în finală și nu am reușit să câștig. Poate a treia oară va fi cu noroc. Sper să ies mai puternică din această finală, cred asta. Mă va ambiționa să trec peste toate aceste momente grele și să merg mai departe, nu am încotro”, a spus ea pe Aeroportul Henri Coandă. 

Șeful Serviciului de Medicină Legală din Argeș, despre crima multiplă din Bascov: „Victimele, ucise cu pietre de diferite dimensiuni și obiecte”
Recomandări
Șeful Serviciului de Medicină Legală din Argeș, despre crima multiplă din Bascov: „Victimele, ucise cu pietre de diferite dimensiuni și obiecte”

„M-am uitat chiar de dimineață la meci, nu la tot, la mingile de break pe care le-am avut la 3-0. Nu mi s-a părut că am jucat rău, însă ea (n.r. — Jelena Ostapenko) a jucat mai bine și chiar m-a bătut. Nu știu care a fost greșeala mea, cred că ea a jucat bine, a jucat un tenis un pic inconștient după părerea mea, a lovit foarte tare și totul i-a intrat. Cred că am fost destul de curajoasă pe toată durata turneului, nu pot să zic că nu am fost curajoasă, însă ea a fost mai în formă. Au fost persoane importante pentru mine la finală, m-au susținut la fiecare minge și mi-a părut rău că nu am putut să câștig ca să le ofer o bucurie în plus. Însă așa e în tenis și trebuie să merg mai departe”, a adăugat numărul 4 mondial. 

Referitor la faptul că jucătoarea cehă Karolina Pliskova, învinsă de ea în semifinale la Roland Garros, a declarat că își pariază toți banii pe victoria româncei în finală, Halep a răspuns amuzată: „Îmi pare rău. Nu am pus eu pariu cu ea. Ea a spus o chestie și poate după clasament așa ar fi fost, să câștig eu, dar jocul Jelenei a fost foarte, foarte bun și foarte puternic”.

Simona Halep a fost așteptată la Aeroportul Henri Coandă de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, și de antrenoarea echipei de Fed Cup, Alina Tecșor. La ieșire, câțiva pasageri i-au scandat numele și i-au solicitat autografe.

Jucătoarea română a ratat pentru a doua oară titlul la Roland Garros, după ce în 2014 a fost întrecută în ultimul act de rusoaica Maria Șarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4.

Halep, care de luni va fi numărul doi mondial, s-a ales cu 1.060.000 euro și 1.300 de puncte WTA, iar câștigătoarea a fost recompensată cu 2.100.000 euro și 2.000 de puncte WTA.

ALEX8668Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 35

Jucătoarea de tenis a fost primită cu flori de către oficiali ai FR Tenis. Alina Tecșor, antrenor și căpitan nejucător în echipa de Fed Cup, a primit-o cu îmbrățișări. Simona a plecat apoi spre Constanța, unde va petrece câteva zile de vacanță alături de familie.

DOCUMENTE. Într-o comună argeșeană, în pandemie, când cursurile erau online, microbuzele școlare au continuat să facă 750 km pe zi. Explicația primarului
Recomandări
DOCUMENTE. Într-o comună argeșeană, în pandemie, când cursurile erau online, microbuzele școlare au continuat să facă 750 km pe zi. Explicația primarului

ALEX8668Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 35

După ce a pierdut finala de la Paris, Simona a decis să revină imediat în România, cu prima cursă. În mod normal, dacă ar fi câștigat titlul la Roland Garros, ar fi rămas și duminică la Paris, pentru ședința foto de la Tour Eiffel, moment rezervat în exclusivitate celor care își adjudecă trofeul la cel de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului.

Simona se va îmbarca în cursa de Paris de la ora 12.25, iar în București va fi în jurul orei 16.15. Nu va fi primită la Salonul Oficial, așa cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi luat cupa, ci va avea pare o întoarcere normală. Simona nu a dorit să facă festival din întoarcerea acasă. În mod cert, la aeroport vor fi și acum suporteri care nu doresc s-o abandoneze la greu.

Simona Halep ajunge astăzi în București. Înfrângerea care doare

După finala pierdută în 2014 la Roland Garros, Simo a fost primită, la revenirea în București, ca o campioană. Existau și motive. Atunci, nu era favorită contra rusoaicei Maria Sharapova, iar mândria de a prinde finala era uriașă, astfel că primirea a fost de regină, așteptată la scara avionului cu flori de către federali, primită cu urale de suporteri entuziaști. Momentul a fost marcat de declarații la Salonul Oficial ale sportivei, dar și ale tatălui său. Acum, înfrângerea este usturătoare și nu sunt motive de sărbătoare. ”Doare mai mult decât cea din 2014”, a admis Simona, sâmbătă seară.

De unde vine explozia de șoferi depistați „drogați la volan” cu care se laudă ministrul Bode
Recomandări
De unde vine explozia de șoferi depistați „drogați la volan” cu care se laudă ministrul Bode

Simona Halep ajunge astăzi în București. La Paris a fost și ministrul Dunca

Simona Halep a fost urmărită din tribune, la meciul de la Paris, de ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, de Nadia Comăneci, de Ion Țiriac, de președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec, de președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, dar și de fostul campion german Boris Becker. De asemenea, a avut alături familia, mama Stania, tatăl Stere și fratele Nicolae.

FOTO: Alex Dobre (Libertatea)

 

Urmărește-ne pe Google News
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
GSP.RO
Răducioiu a divorțat în 2018 după 23 de ani de căsnicie, dar cu cine se iubește acum a surprins pe toată lumea. Cine este femeia care l-a cucerit pe fostul atacant al naționalei
Pozele pe care Monica Gabor le-ar vrea şterse! Cum poza înainte să îl întâlnească pe Irinel... Dumnezeule!
Playtech.ro
Pozele pe care Monica Gabor le-ar vrea şterse! Cum poza înainte să îl întâlnească pe Irinel... Dumnezeule!
Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav psihic. Nici nepoata de 5 ani nu a scăpat de atacul fatal
Observatornews.ro
Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav psihic. Nici nepoata de 5 ani nu a scăpat de atacul fatal
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
HOROSCOP
Horoscop 10 august 2022. Vărsătorii nu trebuie să se lase duși de valul de asprime care îi poate cuprinde astăzi
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Știrileprotv.ro
Momentul în care un tânăr de 18 ani fost prins în flagrant vrând să obțină bani de la o fată pe care o șantaja, la Timișoara
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
PUBLICITATE
'Următoarele 365 de zile', mai multă dramă în povestea Laurei și a lui Massimo. Vezi un trailer sclipitor
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
PUBLICITATE
Mii de mărci și stiluri de top pentru un stil de vară excepțional
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.