Simona Halep va juca primul meci la competiția anuală de elită a tenisului feminin împotriva unei alte tinere senzații a sportului alb: canadianca Eugenie Bouchard.
Partida are loc luni, de la ora 16.30, și contează pentru prima etapă a Grupei Roșii, din care mai fac parte liderul mondial - Serena Williams - și Ana Ivanovici, care vor deschide Turneul Campioanelor din Singapore.
Marți au loc primele întâlniri din Grupa Albă: Maria Şarapova – Caroline Wozniacki și Petra Kvitova – Agnieszka Radwanska.
Simona Halep și Eugenie Bouchard s-au întâlnit de două ori până acum, ambele întâlniri având loc în acest an. În prima confruntare, pe cimentul de la Indian Wells, românca în vârstă de 23 de ani de pe locul trei în lume a ieșit învingătoare în trei seturi, scor 6-2, 1-6, 6-4.
Canadianca (20 de ani, locul 7 WTA) s-a revanșat în semifinalele de la Wimbledon. Bouchard s-a impus în două seturi în turneul de Grand Slam, profitând și de o accidentare a Simonei: scor 7-6 (5), 6-2.