Numărul 1 WTA, Simona Halep va debuta, marți, în primul tur de la Australian Open, împotriva sportivei din țara gazdă a turneului, Destanee Aiava.

„Antrenorul meu este australian şi mi-a spus că ea este o jucătoare foarte tânără, dar foarte talentată. Va fi o provocare mare pentru mine, nu este uşor să joc împotriva unei adversare din Australia. Însă, am întâlnit de multe ori astfel de situaţii, aşa că pot spune că sunt pregătită”, a declarat Simona Halep.

În ceea ce privește obiectivul său în acest an, Simona Halep a fost categorică: vrea să se impună în premieră într-un turneu de Mare Șlem.

Simona Halep întâlnește o sportivă de 17 ani 

”Am un singur scop în momentul de faţă: să câştig un turneu de Mare Șlem. Încerc acum să mă concentrez pe evoluţiile mele, să îmbunătăţesc unde este nevoie şi sper să îmi meargă cât mai bine”, a spus Simona Halep pentru site-ul oficial de la Australian Open.

Adversara Simonei Halep din primul tur de la Australian Open, Destanee Aiava, are doar 17 ani și este beneficiara unui wild card. În prezent, Destanee Aiava ocupă locul 193 WTA.


CITEȘTE ȘI: Suma pe care noul sponsor al Simonei Halep o plătește liderului din tenis. ”Nu e nimic încă semnat”

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
GSP.RO
„De unde sunteți?”, s-a interesat taximetristul din Qatar. Când a auzit România, n-a mai acceptat să plece! Ce a spus
ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Playtech.ro
ȘOC! Lovitura supremă pe care o dă Laura Codruța Kovesi! E ULUITOR, s-a anunțat acum
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Viva.ro
Povestea ei este cutremurătoare! Cum a murit una dintre marile actrițe ale României, după ce s-a uitat cu soțul ei la televizor
Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Observatornews.ro
Ce a trimis un român prin curier de Crăciun. Riscă 7 ani de închisoare sau amendă de 10.000 de lei
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Știrileprotv.ro
Este știrea momentului în războiul din Ucraina. A fost atac pe teritoriul Rusiei
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
FANATIK.RO
Şase zodii vor avea lumea la picioare în 2023. Veşti bune pentru Berbeci
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
VIDEO Imagini spectaculoase cu MM şi fiica sa, Teodora Stoica. Prima lor apariţie împreună şi ce ocupaţie are tânăra: "Tata m-a susţinut din prima" | EXCLUSIV
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 decembrie 2022. Peștii își revizuiesc planurile de viitor și trebuie să știe că le vor tot revizui până vor trece la realizarea lor
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic