Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a declarat "încrezătoare" înaintea debutului în noul sezon din circuitul WTA, cu ocazia turneului de la Syndey, după hernia de disc cu care s-a confruntat la în ultima parte a anului trecut."A fost foarte înfricoşător, pentru că astfel de probleme la spate sunt mereu periculoase. Însă am urmat un tratament acasă, m-am odihnit timp de aproape şase săptămâni fără să nimic altceva decât exerciţii pentru spate", a precizat Halep, care nu a mai disputat niciun meci oficial de la abandonul său în turneul de la Beijing, pe 30 septembrie.
What do you get when you put @Ajlatom, @Daria_gav, @ashbar96, @Simona_Halep, @Petra_Kvitova, @SloaneStephens and @bambamsam30 all on a boat? ⛵️?#SydneyTennispic.twitter.com/0Dc5y4APiR — #SydneyTennis (@SydneyTennis) January 6, 2019
"Nu am avut probleme în timpul antrenamentelor mele din intersezon, aşa că sunt încrezătoare. Însă trebuie să văd cum va fi într-un meci oficial. Mă simt relaxată, odihnită, iar spatele meu este într-o stare bună", a adăugat liderul ierarhiei WTA, duminică, în cursul unei conferinţe de presă care a avut loc la Sydney.
Simona Halep (27 ani), care a câştigat în 2018 primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros, a anunţat că nu caută deocamdată un înlocuitor pentru antrenorul său Darren Cahill, care a pus capăt colaborării cu jucătoarea română la finalul sezonului trecut, invocând probleme familiale."Va fi greu. A fost deja, în intersezon, fără antrenor, fără Darren. Însă el a decis asta şi îl înţeleg în totalitate, deoarece familia se află întotdeauna pe primul plan", a explicat reprezentanta ţării noastre, finalistă în urmă cu un an la Openul Australiei, notează Agerpres.Simona Halep și-a aflat adversarele de la Sydney. Cu Ostapenko sau cu Barty, marți, în turul doi.