Simona Halep e principală favorită a turneului WTA de la Birmingham și nu a jucat în runda inaugurală, urmând să intre în concurs miercuri, direct în turul al doilea. Ea și-a aflat adversara luni, aceasta fiind o sportivă fără un nume prea cunoscut în circuitul WTA.Britanica Naomi Broady a produs surpriza și s-a calificat în turul al doilea, după o victorie concludentă, 6-3, 6-4, contra croatei Ajla Tomljanovic. În vârstă de 25 de ani, Broady ocupă locul 224 mondial și a primit un wildcard pentru a putea evolua direct pe tablou în concursul cu premii totale de 731.000 de dolari. Broady va fi o adversară dificilă pentru Simona, fiind o specialistă a jocului pe iarbă, suprafață pe care a reușit cea mai importantă performanță a carierei, calificarea în turul al doilea la Grand Slamul de la Wimbledon, anul trecut. Principala armă a jucătoarei născută la Manchester este serviciul, cu Tomljanovic servind 12 ași și având un procentaj de 90% puncte câștigate cu primul serviciu.