Liderul WTA se află în aceste zile în discuții avansate cu firme de echipament sportiv pentru încheierea unui contract.

Până la parafarea unei înțelegeri, Simona Halep va evolua la primul turneu de Mare Șlem al anului, Australian Open, în același echipament pe care l-a folosit și în turneul de la Shenzhen, din China, de la începutul anului.

Interesant este că echipamentul i-a fost produs sportivei noastre de o croitoreasă din China, iar Simona s-a declarat mulțumită de ținuta oferită.

„Am comandat rochiţa de pe un site din China, de la o croitoreasă. Am trimis o fotografie către reprezentanţii acelui site, unul dintre managerii mei m-a ajutat, iar în 24 de ore aveam ţinuta şi era perfectă. Am avut noroc. Acum se găseşte orice pe internet. Eram puţin stresată” a mărturisit Simona Halep.

Simona Halep va debuta, marți, la Australian Open

 În ceea ce privește viitoarea firmă de echipament sportiv cu care Simona Halep va semna un contract, sportiva a precizat: ”Nu am contract acum. Încă nu sunt cu brand pe ţinută. Vreau să mă asigur că voi alege ce îmi place şi că brandul mă place pe mine. Este foarte important să am o ţinută frumoasă şi să mă simt bine în ea. Astfel că nu mă grăbesc. Voi aştepta!”.
Simona Halep va debuta, marți, la Australian Open, urmând a o întâlni în runda inaugurală pe sportiva țării gazdă a turneului, Destanee Aiava (17 ani, 193 WTA).

CITEȘTE ȘI: Simona Halep este hotărâtă: ”Am un singur scop, să câștig un turneu de Mare Șlem!”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.