Simona Halep, la machiaj în Singapore. Înaintea startului Turneului Campioanelor (22-29 octombrie), liderul WTA s-a lăsat pe mâna make-up artiștilor din țara asiatică. Sportiva de 26 de ani s-a fotografiat și a postat instantaneul pe Instagram, pentru a le arăta fanilor cum s-a aranjat pentru ședința foto cu trofeul.“Am avut o după-amiază minunată alături de designerii singaporezi. Haine frumoase, bijuterii și pălării - îmi plac toate! Cu siguranță, împărtășesc pasiunea lor pentru modă... E timpul pentru cumpărături”, a scris Simona Halep pe site-ul de socializare amintit.
Simona Halep a început a doua săptămână pe locul 1 în clasamentul tenisului feminin mondial. Sportiva născută în Constanța a urcat în fruntea ierarhiei WTA după parcursul foarte bun de la turneul de la Beijing, unde a ajuns până în finală, după ce le-a învins pe parcurs pe Maria Sharapova și pe Jelena Ostapenko.
??????????@Simona_Halep at #Singapore!
Source : @WTAFinalsSG InstaStory pic.twitter.com/ABte0RZGr9 — HalepBand (@HalepBand) October 16, 2017