„Uneori, relaţia unei naţiuni cu cel mai bun sportiv sau cea mai bună sportivă se transformă în ceva dincolo de admiraţie. Puţini sunt cei care pot simţi iubirea neîngrădită a ţării lor. Luna trecută, în oraşul industrial Galaţi, puteai simţi acest fenomen. La Patinoarul Dunărea, sus, în timpul întâlnirii României cu Spania din Fed Cup, simţeai asta văzând zâmbetele reporterilor experimentaţi topiţi în faţa vedetei.

Jos, puteai vedea mulţimea formată din fani de toate vârstele, cu toţii strânşi în zona treptelor cu obiecte pe care doreau autografe. Aşteptând-o pe Simona lor. Da, pe iubita lor Simona”, a scris jurnalistul Ian Chadband.

„Este o plăcere, nu o presiune. Pentru mine este important să joc în faţa românilor. Au venit să mă susţină din toată ţara şi pentru mine este un lucru minunat. Mă simt minunat când îi văd pe copii fericiţi să îmi urmărească meciurile”, a  declarat Halep, pentru fedcup.com.

Site-ul a dezvăluit patriotismul româncei. „Când vorbeşte despre ţara ei, poţi să simţi pasiunea lui Halep”, a adăugat sursa.

Alina Tecșor, căpitanul nejucător al României, a lăudat-o și ea pe Simona. „Simona este importantă pentru România, pentru că ea crede în România, adoră faptul că este româncă şi să joace pentru ţara ei. Oamenii o iubesc pentru că este o campioană, nu doar pe teren, ci în mai multe privinţe. Atitudinea ei, felul în care se comportă. Este modestă, dar strălucită. Ştie cum să trateze oamenii şi cred că românii văd în ea pe cineva care este ca ei, dar în acelaşi timp este o persoană extraordinară, specială”.

După doi ani de restricții în pandemie, în care românii au stat lipiți de televizoare, în 2022, audiențele TV au luat-o la vale. „Granzii” pierd serios public
Recomandări
După doi ani de restricții în pandemie, în care românii au stat lipiți de televizoare, în 2022, audiențele TV au luat-o la vale. „Granzii” pierd serios public

„O combinaţie atractivă. Într-un fel, ascensiunea importantă a lui Halep din ultimii doi ani, faptul că a fost finalistă la Roland Garros şi a devenit una din cele mai bune trei jucătoare din lume reprezintă un simbol al posibilităţilor pentru toţi românii”, a scris fedcup.com.

Constănțeanca a dezvăluit obiectivul carierei. „Îmi doresc în fiecare zi mai mult, astfel că mă pregătesc din greu pentru acest lucru. Abia aştept să ajung în multe alte finale de Grand Slam, dar nu este uşor când ajungi în Top 3 şi toată lumea vrea să te învingă. Aş spune că sunt o perfecţionistă, dar ştiu că perfecţiunea nu există. Dar este bine pentru mine, deoarece am mereu ceva de atins. Diverse obiective. Pot să lucrez la jocul meu, dar şi la aspectul mental. Este visul meu să câştig un Grand Slam şi voi lupta pentru asta. Este important pentru mine să îi fac mândri pe oamenii din ţara mea. Această campioană încântătoare pare să nu realizeze că deja a reuşit”, a spus Simona.

„Cu siguranţă, Halep are tărie de caracter. Ca înălţime este depăşită de celelalte jucătoare din Top 10, dar are un joc de viteză, varietate şi curaj, evoluând cu o tăcere adorabilă”, a încheiat fedcup.com.

DOCUMENTE dintr-un mare spital din țară. Ce apare scris în fișele unor bolnavi de la urgențe: „Doamna doctor spune că e plătită la oră, refuză să vadă pacientul”
Recomandări
DOCUMENTE dintr-un mare spital din țară. Ce apare scris în fișele unor bolnavi de la urgențe: „Doamna doctor spune că e plătită la oră, refuză să vadă pacientul”

Simona Halep o întâlnește, în această seară, pe Daria Gavrilova, locul 106 WTA, în turul II al turneului de la Indian Wells, într-o partidă transmisă în direct de Dolce Sport 1.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Observatornews.ro
Au comandat una şi au primit alta. Poliţiştii reclamă că noile uniforme de 7.000 de lei se rup între picioare după 3 luni
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din România angajează sute de oameni. Salariul mediu este de aproape 10.000 de lei
Milioane de utilizatori de Android, avertizați să șteargă această aplicație! Telefonul tău ar putea fi virusat din cauza ei
FANATIK.RO
Milioane de utilizatori de Android, avertizați să șteargă această aplicație! Telefonul tău ar putea fi virusat din cauza ei
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
HOROSCOP
Horoscop 4 februarie 2024. Peștii ar fi bine să-și propună, chiar de dimineață, să rămână calmi, indiferent ce apare și i-ar putea provoca
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?