În 2020, Simona Halep are ca obiective câștigarea unui nou turneu de Mare Șlem, de cucerire a unei medalii olimpice pentru România la JO 2020 de la Tokyo (Japonia) și să se căsătorească.

Împreună cu iubitul ei, Toni Iuruc, Simona Halep a stabilit să se căsătorească în toamna anului viitor.

Conform wowbiz.ro, cei doi au programat nunta în septembrie 2020, la Constanța, unde vor avea în jur de 1.000 de invitați, printre care multe personalități din lumea sportului.

”Simona își dorește minumum trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum, Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă niște ani, vor deveni părinți abia când ea va face un pas înapoi din lumea sportului pentru a se dedica familiei”, a declarat un apropiat al familiei Halep pentru wowbiz.ro.

De altfel, în urmă cu câteva luni, Simona Halep mărturisea cam același lucru.

”În 10 ani mi-aș dori să am trei copii, o familie frumoasă și să fiu retrasă din tenis, știind că am dat totul”, declara sportiva din Constanța.

În ceea ce privește tenisul de performanță, Simona Halep are încă mari așteptări, mai ales după ce a reluat colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill, 53 de ani.

”Visez la o medalie la Olimpiada din 2020. De asemenea, vreau să mai câștig un Mare Șlem, să mai închei un an pe primul loc”, a dezvăluit Simona Halep.

Citeşte şi:

Dialog incendiar între Ion Țiriac și Simona Halep: ”Băi, fato, du-te, băi, acasă!”

Simona Halep, în vacanță la Budapesta: ”O călătorie este o schimbare profundă a modului de a gândi despre viață”

Simona Halep, surclasată de o puștoiacă. Lovitura financiară sub centură primită de sportiva din Constanța

Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
PARTENERI - GSP.RO
Gestul făcut de Messi chiar în timpul meciului. Antrenorul l-a scos imediat de pe teren
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good