Simona Halep și-a anunțat prezența la turneul de la Eastbourne. Pregătește asaltul pentru Wimbledon.

După sezonul de zgură, care va culmi cu turneul de Mare Șlem de la Roland Garros (27 mai – 10 iunie), liderul WTA va demara pregătirile pentru sezonul de iarbă.

Simona Halep și-a anunțat prezența la turneul de la Eastbourne. Pregătește asaltul pentru Wimbledon

Înainte de Wimbledon (2-15 iulie), Simona Halep va merge în Marea Britanie, la Eastbourne, competiție programată în intervalul 24-30 iunie. Turneul este de categoria Premier, cu premii totale de 852.564$.

Pliskova, unul dintre cele mai bune pe zgură

Simona Halep a pierdut la Madrid la Karolina Pliskova. Cehoaica este în al nouălea cer, după ce a reușit a treia victorie în carieră în fața româncei. 

View image on Twitter

”Sunt surprinsă de rezultatele mele pe zgură”, a spus Pliskova. 

Karolina Pliskova: ”Am simțit foarte bine duelurile pe care le-am susținut, chiar și pe partea de backhand. Forehandul meu a mers. Cred că am jucat unul dintre cele mai bune meciuri anul acesta. Și, cu siguranță, pe zgură din viața mea”.

Simona Halep este invidioasă pe performanța rivalei, dar a găsit forța să glumească: ”Are contract cu liniile și cu fileu. Tot creditul pentru ea. S-a mișcat foarte bine, a lovit bine mingile și s-a descurcat excelent la serviciu”.

Simona Halep și-a anunțat prezența la turneul de la Eastbourne. Pregătește asaltul pentru Wimbledon

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.