US Open reprezintă ultima șansă din acest an pentru Simona Halep de a încerca să câștige primul titlu de Mare Șlem din carieră.

Problema e că, încă din primul tur al competiției americane, sportiva noastră se va lovi de Maria Șarapova.

Sportiva din Rusia, recent revenită după scanadul de dopaj în care a fost implicată, este o adevărată ”bestie neagră” pentru Simona Halep.

Simona Halep și-a aflat adversara de la US Open, care a bătut-o în finala de la Roland Garros 2014

De fiecare dată când cele două sportive s-au întâlnit, Maria Șarapova a triumfat, cea mai dureroasă înfrângere pentru Simona Halep fiind în finala de la Roland Garros din 2014.

Șarapova (30 ani, 147 WTA) a câștigat toate cele șase meciuri cu Halep: în 2012 s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câștigat în primul tur la Beijing în același an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros, tot în 2014 învingând și în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. Ultimul meci a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica învingând cu 6-4, 6-4.

Halep, numărul doi mondial și a doua favorită a turneului, are drept cea mai bună performanță a sa la New York o semifinală în 2015, în timp ce anul trecut s-a oprit în sferturi.

Șarapova, care a revenit în aprilie după o suspendare pentru meldonium, a cucerit titlul la US Open în 2006 și va juca anul acesta la Flushing Meadows grație unui wildcard.

CITEȘTE ȘI: (P) Specialiștii americani: „Simona Halep va câștiga la US Open, în sfârșit, primul său titlu de Mare Șlem, dacă…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.