După o perioadă destul de lungă în care a stat în America de Nord, participând la turneele de la Montreal (Canada), Cincinnati (SUA) și US Open (SUA), Simona Halep a revenit în România.Actualul număr 5 în topul WTA a fost primit cu apauze și cu scandări din partea celor care se aflau pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni.”Îmi doresc să păstrez același ritm, să îmi îmbunătățesc jocul și să ajung cât mai sus în topul mondial”, a declarat, la Digi Sport, Simona Halep.Sportiva va petrece câteva zile în țară, la Constanța și la București, urmând a pleca apoi spre Japonia, unde va participa la Pan Pacific Open, turneu găzduit de capitala statului nipon, Tokyo, între 19 și 25 septembrie.