Daniel Stanciu, viitorul președinte de la Dinamo, a dezvăluit că nu este dinamovist de mic și a vorbit despre Mihai Teja, care și-a reziliat contractul cu FRF și care urmează să devină noul antrenor al echipei din ”Ștefan cel Mare”.
”Eu nu sunt dinamovist de mic. Asta pentru că mi-am propus să fiu imparțial, atunci când am devenit ziarist. Despre ce se va întâmpla cu mine și cu Teja la Dinamo? Eu plec în vacanță, în Austria, peste două zile, nu voi fi aici, la prezentarea lui, dacă va fi. Discutăm pe 1 ianuarie, nu știu dacă voi fi la Dinamo. Nici eu, nici Mihai Teja. Dacă a ieșit campion cu Dinamo… Nu știu dacă e stelist? Eu l-am cunoscut la Dinamo, acum câțiva ani. A fost secundul lui Mircea Rednic”, a declarat Stanciu, la Digi Sport.