Format de antrenorul român, mijlocaşul sud-african de 25 de ani e între cei mai rapizi jucător de la Mondial.
În vârstă de 25 de ani, mijlocaşul Siphiwe Tshabalala s-a născut la 10 minute de mers pe jos de stadionul din Johannessburg, cel pe care a înscris primul gol al Mondialului, în Africa de Sud - Mexic 1-1.
Descoperit şi promovat în naţionala "Bafana-Bafana" de antrenorul român Ted Dumitru, "Tshaba" i-a transmis bezele în tribună surorii sale, micuţa Jo, de numai 11 ani, pe care, după decesul părinţilor, o creşte singur. "O iubesc ca pe ochii din cap. Ei şi familiei, căreia Dumnezeu m-a ajutat să am ce să-i pun pe masă, le dedic reuşita. Păcat că n-am câştigat!", a declarat jucătorul de doar 1.70 metri, poreclit "Speedy" pentru viteza şi "explozia sa. Jucătorul a depăşit o dramă acum cinci ani, când şi-a pierdut ambii părinţi.
Dacă nu ar fi fost fotbalist, Tshabalala, care a absolvit o facultate cu profil economic, se vedea expert contabil. Admirator al spaniolului Iniesta, Siphiwe speră într-un contract în Anglia la finele Mondialului.
Tshabalala joacă cu ghete Nike, personalizate. El a înscris primul gol al Mondialului la a 50-a selecţie.