Mergi direct la conținut »
Steaua, victorie cu Izdivac, în SEHA League la handbal masculin
Sport Libertatea > Sport > Steaua, victorie cu Izdivac, în SEHA League la handbal masculin

Steaua, victorie cu Izdivac, în SEHA League la handbal masculin

Steaua Bucureşti a învins echipa bosniacă RK Izvidac, cu scorul de 36-32 (16-19), miercuri, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, într-un meci din etapa a 7-a a competiţiei regionale de handbal masculin SEHA League.

Vicecampioana României a făcut o repriză secundă de excepţie, după ce la pauză oaspeţii conduceau cu 19-16.

Primele 25 de minute ale meciului au fost echilibrate, dar Izvidac, singura echipă din ligă fără victorie, a avut un final de repriză mai bun şi a intrat la pauză cu un avantaj de trei goluri, 19-16.

Steaua a avut un forcing în debutul părţii secunde, reuşind să întoarcă scorul, de la 15-19 la 22-19, după şapte goluri consecutive. Oaspeţii nu au renunţat la luptă şi au mai condus o dată pe tabelă, cu 25-24 (44), dar Steaua s-a desprins la 29-26, după trei reuşite la rând, diferenţa a crescut la patru goluri, 32-28, iar în final a câştigat cu 36-32.

Gabriel Florea a fost cel mai bun marcator al ”roş-albaştrilor”, cu 8 goluri. Pentru Steaua au mai înscris Krsto Milosevic 6 goluri, Sabin Constantina 5, Javier Humet 5, Nemanja Grbovic 3, Alin Roşu 3, Martin Johannson 3, Octavian Bizău 1, Răzvan Răpciugă 1, Marin Vegar 1.

După şapte etape, pe primul loc se află PPD Zagreb, cu 18 puncte, urmată de RK Nexe (Croaţia), 15 puncte (6 jocuri), Vardar Skopje, 15 p, Tatran Presov, 12 puncte, Meşkov Brest, 12 puncte, Steaua, 12 puncte, Vojvodina Novi Sad, 6 puncte (6 j), Zeleznicar Nis, 6 puncte, Metalurg Skopje, 4 puncte, Izvidac, 1 punct.

Steaua va juca următorul meci pe 7 noiembrie, în deplasare, cu Metalurg Skopje.

CSA Steaua, la a treia victorie în SEHA League la handbal. ”Militarii” i-au pulverizat pe cei de la Meșkov Brest. Bielorușii au venit cu tineretul!

Close
Închide
  Close