Stromsgodset avea nevoie de victorie pentru a se apropia de liderul la zi, Molde. Viitoarea adversară a Stelei a acumulat 27 de puncte şi rămâne la 5 lungimi de Molde. De partea cealaltă, Sandnes Ulf ocupă penultima poziţie, cu doar 10 puncte.                                

Antrenorul David Nielsen (37 ani) a trimis în teren următoarea formulă de start: Adam Larsen Kwarasey – Mounir Hamoud, Lars Saetra, Marius Hoibraten, Jarl Andre Storbaek – Iver Fossum, Mohammed Abu, Francisco Junior – Oyvind Storflor, Peter Kovacs, Flamur Kastrati. Stromsgodset nu s-a putut baza pe doi titularii de bază. Fundaşii Lars Vilsvik şi Andre Madsen sunt accidentaţi şi ar putea rata inclusiv meciurile cu Steaua.

Stromsgodset a dominat prima repriză dar nu a putut străpunge defensiva oaspeţilor. După pauză, ocaziile la poarta echipei Sandnes Ulf s-au înmulţit. În minutul 76, fundaşul Mounir Hamoud (29 ani) a marcat unicul gol al meciului.

Costel Gâlcă a asistat la victoria echipei Stromsgodset. Tehnicianul Stelei a venit să spioneze viitoarea adversară din preliminariile Ligii Campionilor.

Stromsgodset este invincibilă pe teren propriu. Campioana en-titre a Norvegiei a obţinut şase victorii şi un rezultat de egalitate în actualul sezon.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.