“Ros-albastrii” au facut aseara, la Piatra-Neamt, cel mai slab joc al lor in acest sezon. La 4 zile dupa prestatia curajoasa de la Madrid, stelistii au scos cu greu o remiza alba pe terenul Ceahlaului.


Infrangerea lui Dinamo la Cluj nu a inspirat-o pe Steaua. Mai mult, trupa lui Olaroiu a jucat jalnic la Piatra-Neamt, impotriva unei echipe mediocre, care a stiut insa cum sa stea in calea starurilor blazate venite de la Bucuresti.

Ocazia lui Doicaru (4) nu i-a pus pe ganduri pe stelisti, chiar daca Thereau a tras putin peste (18) din centrarea lui Nicolita.

Steaua a agonizat pe teren si nu a trait decat din cateva faze confuze in careul nemtean. Partea secunda a fost si mai jenanta pentru campioni. Nici un sut pe poarta, in schimb, au scapat cu fata curata dupa doua ezitari ridicole ale fundasilor centrali Goian si Ghionea. Luftul primului l-a lasat pe Arman Karamian singur cu Cernea (64), reflexului acestuia salvand-o pe Steaua, in timp ce ezitarea celui de-al doilea l-a pus in pozitie ideala pe Doicaru (86), blocat de portarul remarcat si contra Realului. O remiza care nedreptateste Ceahlaul, iar Stelei nu-i da prea multe semne incurajatoare inaintea partidei decisive cu Dinamo Kiev.


Ceahlaul 0 : 0 Steaua


12. Prisaca 6
20. Nohai 6
24. Forminte 6
23. Avadanei 6
8. Nemtanu 6
26. Simici 6
10. T. Serban 6
4. Vasaie 6
7. Arm. Karamian 6,5
5. Ivasca 6,5
9. Doicaru 6,5
Antrenor: Vasile Silaghi
Schimbari: Ivasca (74 M. Ilie 6), T. Serban (83 Rusmir), Arm . Karamian (86 Stajici).


12. Cernea 7
27. St. Stancu 5,5
3. D. Goian 5
24. Ghionea 4
18. P. Marin 4,5
22. Paraschiv 5
8. Ov. Petre 4,5
16. Nicolita 5,5
10. Dica 5
7. Oprita 5
21. Thereau 5,5
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: St. Stancu (59 G. Coman 4,5), Ov. Petre (68 V. Badea 5).


Au arbitrat:  V. Bratu (Amara) 7 – Z. Szekely (Baia Mare) 7, O. Sovre (Oradea) 7.



 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.