Steaua a condus cu 29-16 după un prim sfert excepţional, în care a marcat din toate poziţiile şi s-a alimentat pentru următoarele 20 de minute din acest avantaj. Înaintea sfertului decisiv, gazdele s-au apropiat ameninţător, la doar trei puncte, 52-49, şi şi-au continuat asaltul, preluând conducerea cu opt minute înainte de final, 53-52. Bosnjak a marcat o aruncare de trei puncte, defensiva steliştilor a strâns rândurile, iar Gallimore şi Nyakundi au completat un forcing de opt puncte consecutive, după care Steaua nu a mai privit înapoi. Nyakundi şi Stănescu au marcat două uriaşe aruncări de trei puncte pentru a duce scorul la 67-56, iar apoi Gibbs a fost imbatabil de la linia de aruncări libere, anulând orice încercare de revenire a medieşenilor. Conducatorul de joc al Stelei a marcat 11 din 12 de la libere în ultimele trei minute ale meciului pentru a consfinţi rezultatul final pe tabelă. Steaua a avut patru jucători cu cel puţin zece puncte marcate. Robert Nyakundi a fost liderul echipei cu 18 puncte, Garry Gallimore a marcat 15 puncte iar Virgil Stănescu şi Ashton Gibbs au marcat câte 12 puncte. Steaua a reuşit cel mai bun start de sezon al unei nou-promovate în ultimul deceniu, cu trei succese consecutive.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.