Meciul a început perfect pentru roş-albaştri, care au marcat singurul gol al întâlnirii prin B. Stancu (14), cu un lob de efect. Bucureştenii au mai irosit ocazii importante prin Gardoş, Tănase, Stancu sau Surdu.

“Această victorie ne dă un moral foarte bun pentru campionat. Am câştigat fără drept de apel contra unei echipe tari”, a declarat fundaşul Abrudan. Acest succes este al patrulea înregistrat de formaţia română în Austria, în precedentele jocuri Nicoliţă şi compania trecând de Viktoria Plezn (1-0), de Apoel Nicosia (2-0) şi de Zaglebie Lubin (4-1).

Sosit în cantonamentul echipei din Ghencea înaintea întâlnirii cu gruparea din Pireu, atacantul grec al Stelei, Pantelis Kapetanos, a precizat: “Vreau să câştig pentru echipă titlul de campioană, iar individual, vreau titlul de golgheter în România”.

În partida cu Olympiakos, Victor Piţurcă a folosit în teren formula: Stanca – Emeghara, Abrudan, Gardoş (58 Martinovici), Latovlevici – D. Stoica – Nicoliţă, Răduţ (58 Surdu), Al. Păcurar (58 Toja), Tănase – B. Stancu.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
Playtech.ro
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Observatornews.ro
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“