Steaua visează să spargă ghinionul în derby-ul cu Urziceni

Comentează

După 13 partide consecutive fără victorie, Steaua visează să spargă ghinionul tocmai în derby-ul cu Urziceniul

 Dorinel Munteanu a prefaţat jocul de azi cu Unirea Urziceni, cel care i-ar putea aduce primul succes ca antrenor al Stelei. “Îi respectăm, dar vrem să-i batem”, a anunţat Dorinel.

Arhiva foto

“Jucăm împotriva liderului, un lider care îşi merită poziţia în clasament. Unirea e o echipă pe care o respectăm, dar împotriva căreia vrem să câştigăm. Mă bazez pe determinarea şi dorinţa de victorie a jucătorilor. Vrem să terminăm acest an cu un succes în campionat, dar pentru asta vreau să văd la echipa mea determinare şi dorinţă”, a declarat Munteanu.

Antrenorul a recunoscut că la Steaua se simte presiunea celor 13 meciuri la rând fără victorie. “Din punctul de vedere al rezultatelor, există puţină presiune. Aşa a fost să fie şi sper să câştigăm cu Urziceniul”. Dorinel l-a complimentat apoi pe antrenorul Unirii, Dan Petrescu. “Dan a avut mult timp şi multă linişte la dispoziţie pentru a cunoaşte echipa sa şi pentru a obţine rezultate. Prin tot ce a realizat până acum, putem spune că este antrenorul anului”.

«Nu cred că Rădoi va pleca»

Tehnicianul Stelei a comentat şi recenta declaraţie a lui Mirel Rădoi, care a anunţat că, după terminarea turului, îşi doreşte un transfer în străinătate. “Chiar dacă Rădoi va pleca în iarnă, sunt sigur că se gândeşte să plece după ce ne va ajuta să învingem Urziceniul şi Fiorentina. Oricum, eu nu cred că va pleca. Cazul Dică a arătat încă o dată că în străinătate nu e uşor să rezişti ca fotbalist român”.

«Mergem în Ghencea să câştigăm»

Mihai Stoica, managerul Unirii, s-a arătat încrezător înaintea meciului de azi. “Mergem în Ghencea să câştigăm. Sper să repetăm evoluţiile din meciurile cu Dinamo sau Rapid. Steaua va păstra în continuare şanse la titlu, indiferent de rezultatul acestui meci. În Ghencea sunt mulţi jucători valoroşi, dar cei mai periculoşi sunt Dayro Moreno şi Bogdan Stancu. Trebuie să fim atenţi la ei”, a declarat Mihai Stoica.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maria Stemate, 93 de ani. Sursa foto: Eli Driu
ExclusivReportaj
07:00
Mănâncă puțin, roagă-te, muncește. Sfaturi de viață lungă de la bătrânii din Ținutul Buzăului: „În două săptămâni, aș muri la bloc, n-aș avea aer!”
O „broscuță”de 60 de ani, la RAR: mașina vine de la o bătrânică din Italia. Sursă foto: Facebook/ RAR.
25 sept.
O „broscuță” din 1967 a ajuns la RAR. Mașina legendară este din prima generație care a avut discuri de frână la roțile din față
MONDEN
Ilan Laufer
25 sept.
Ilan Laufer, investiție record de 12 milioane de euro. Ce afacere și-a deschis fostul ministru pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați
Smiley și Ian pe scena Red Bull SoundClash | Foto: Red Bull
25 sept.
Alături de cine a apărut Smiley în fața a 6.000 de oameni în București: „Experiență interesantă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
25 sept.
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
25 sept.
Cum arată Guvernul Mureșan. Numele-surpriză din lista de miniștri
Ultimele știri
09:01
Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert noaptea și două avioane F-18 au fost ridicate lângă granița dintre România și Ucraina
08:33
Un român a cumpărat cu 29.000 de euro un Audi de la o femeie, apoi a aflat că era căutat în Franța
08:30
Anunțul făcut de Nicole Cherry și Grasu XXL, de ziua regretatei Maria Tănase: „Habar n-ai tu”
08:19
Explozie puternică în Atena: o femeie a fost găsită inconștientă sub dărâmături
TRENDING
25 sept.
Tensiuni în Marea Baltică. Rusia a ridicat un detașament de avioane de luptă și a declanșat o operațiune comună: „Nu a fost niciodată atât de vulnerabilă”
24 sept.
Luna plină din septembrie 2026: când o vezi și ce zodii sunt influențate
25 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
25 sept.
Cea mai vândută mașină din Europa în august 2026: modelul a depășit Dacia Sandero și Volkswagen Golf
Femeie privind pe geamul apartamentului ei
05:45
Singurătatea este noul lux. De ce a devenit la modă să fii singur
O pasăre Emu scăpată din țarc a doborât un bărbat cu o lovitură de cap. Sursă foto: Colaj foto: The Telegraph.
25 sept.
O pasăre Emu care a evadat dintr-o fermă se bate cu un bărbat pe stradă
Greșeli la prepararea cafelei cum să obții un gust perfect acasă. Sursă foto: Hepta.
25 sept.
Vrei o cafea mai bună acasă? Evită aceste 5 greșeli frecvente
horoscopul zilei de astăzi 14 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
25 sept.
Horoscop 26 septembrie 2026. Vărsătorii se vor agita astăzi mai mult decât de obicei, deși intuiesc că nu are niciun rost
Prim plan mana unui medic pune o picatura de sange in eprubeta intr-un laborator Sursă: Profimedia Images
25 sept.
Testul de sânge care poate descoperi atacurile de cord în doar 10 minute
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
25 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni / eMAG a stabilit data pentru Black Friday 2026
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
25 sept.
România se află printre țările din UE cu cele mai mari scumpiri la benzină în august 2026. Prețurile la carburanți au crescut cu 26,7% într-un singur an
Poluarea râului Vâlsan de către stația de epurare Brădetu, 30 august 2026. Sursă foto: Fundația Centura Verde.
25 sept.
Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, în pericol: „Fie îl salvăm acum, fie îl pierdem pentru totdeauna”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
25 sept.
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal