”Gâlcă este un antrenor priceput, meticulos, pune pasiune în tot ce face, a încercat în timpul scurt petrecut la lot să implementeze un sistem ofensiv, 4-3-3. A fost preocupat de posesie, îi plac jucătorii în regim de viteză, îi place să organizeze jocul foarte bine, are capacitatea de a ține jucătorii uniți, îi plac jucătorii tehnici”, a declarat Iovan la Digi Sport.

Acesta consideră că Gâlcă este un tehnician potrivit pentru echipa din Ghencea, dar o va prelua într-un moment delicat. ”Costel știe cerințele Stelei, este un fost mare jucător al roș-albaștrilor, un fost jucător important al echipei naționale, știe care sunt cerințele din Ghencea, plus că are și tactul de a se impune în vestiar și de a fi respectat. Este un antrenor bun, momentul nu este prielnic. Se aude că pleacă mulți jucători, vine după două titluri consecutive, condiții în care presiunea va fi foarte mare, mai ales că principalul obiectiv este calificarea în grupele UEFA Champions League”, a încheiat fostul jucător al roș-albaștrilor.

În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Europa este în pericol?! Amenințări uluitoare făcute de ruși din cauza lui Putin: 'Priviți cu atenție'
Playtech.ro
Europa este în pericol?! Amenințări uluitoare făcute de ruși din cauza lui Putin: 'Priviți cu atenție'
Viorel și Vulpița s-au despărțit. Ce mesaj a postat Viorel și ce se întâmplă cu cei doi copii: 'Eu sunt cu...'
Viva.ro

Ce locuri de muncă oferă românilor Austria, Finlanda sau Olanda. Sunt peste 200 de posturi disponibile
Observatornews.ro
Ce locuri de muncă oferă românilor Austria, Finlanda sau Olanda. Sunt peste 200 de posturi disponibile
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
FANATIK.RO
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
Gigi Becali doar ce a primit o ofertă ameţitoare din Qatar: ”Mi-au zis că-mi dau 20 de milioane de euro. Da, este adevărat”
Orangesport.ro
Gigi Becali doar ce a primit o ofertă ameţitoare din Qatar: ”Mi-au zis că-mi dau 20 de milioane de euro. Da, este adevărat”
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro

Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE