„Era normal să fie decizia asta, că multe voci au condamnat-o pe Simona, că e trişoare. Ştiam că aşa se întâmplă. Dumnezeu are grijă. Suntem puţin supărați, că nu trebuia să se întâmple. Simona este acum la Dubai. Simona nu a ezitat să se menţină în formă“, a declarat Stere Halep pentru Digi24.

Acesta a adăugat că nu și-a sunat încă fiica și că, la rândul său, în calitate de părinte, a trecut printr-o perioadă grea.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv a redus suspendarea sporivei din România de la 4 ani la 9 luni. Simona Halep a declarat după decizia TAS și „abia așteaptă să se întoarcă în circuit”.

Sportiva ar putea reveni în tenis la Miami Open, turneu programat între 19 și 31 martie.

Cronologia cazului de dopaj

Pe 21 octombrie 2022, Simona Halep anunţa că a fost depistată pozitiv cu roxadustat, după un meci din primul tur la US Open.

Pe 12 septembrie 2023, Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat că un tribunal independent a suspendat-o patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP).

Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, suspendare pe care tribunalul a decontat-o din perioada de ineligibilitate. Ca atare, suspendarea fostului număr unu mondial era valabilă de la 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. 

„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict

Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, iar recursul a fost depus pe 24 octombrie 2023 de echipa sa de avocați condusă de Howard Jacobs, avocatul american care a reprezentat unele dintre cele mai mari nume din sport.

Audierile au avut loc în februarie 2024 pe durata a trei zile, iar verdictul a venit astăzi, 5 martie.

FOTO: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Marica13   •   06.03.2024, 13:46

Foarte bine..sa fie sanatosi....mie unu mi-se pare un pic arogant.

Aura1   •   06.03.2024, 08:03

Chiar și așa, activitatea profesională a întreruptă...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Greșeala pe care mulți șoferi o fac când schimbă banda. Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier și ce amenzi usturătoare pot primi
FANATIK.RO
Greșeala pe care mulți șoferi o fac când schimbă banda. Ce scrie, de fapt, în Codul Rutier și ce amenzi usturătoare pot primi
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
Cum să fierbi ouăle corect. Câte minute trebuie să stea, de fapt, pe aragaz
FANATIK.RO
Cum să fierbi ouăle corect. Câte minute trebuie să stea, de fapt, pe aragaz
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Știrileprotv.ro
Fata de 15 ani care a murit după ce a căzut de la etaj, în Brașov, se afla la o petrecere și ar fi băut mult alcool
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au surprins momentul când a fost găsit cadavrul
Observatornews.ro
Imagini-cheie în ancheta trupului găsit bucăţi pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Camere de supraveghere au surprins momentul când a fost găsit cadavrul
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine
RECOMANDĂRI