3904-124070-stoichita.jpg

Aflat în Cipru, unde antrenează echipa AEL Limassol, fostul tehnician al Stelei, Mihai Stoichiţă, a făcut referire la politica de achiziţii a jucătorilor străini din Ghencea. “Părerea mea e că jucătorii români care evoluează în Ghencea sunt foarte serioşi, disciplinaţi şi se gândesc mereu la marea performanţă. Nu acelaşi lucru l-aş putea spune despre stranierii Stelei. Mulţi dintre cei care s-au perindat pe la echipă, şi nu vreau acum să dau nume, au fost consideraţi ‘regii discotecilor’, ceea ce spune foarte multe despre valoarea lor”, este de părere Mihai Stoichiţă.
3904-124071-dayro.jpg
Le pune valoarea la îndoială

Tehnicianul a menţionat că el ar fi adus jucători de peste hotare în Ghencea doar dacă aceştia aveau valoare. Tehnicianul, care- şi conduce antrenamentele în patru limbi străine: franceză, engleză, spaniolă şi italiană, datorită prezenţei jucătorilor străini, crede că s-a făcut o greşeală atunci când Steaua a renunţat la cantonamentul montan de la cabana Forban.

“Acel cantonament era benefic. Astăzi, ca antrenor, este foarte greu să-i impui unui fotbalist că trebuie să facă un astfel de cantonament montan. Democraţia a fost înţeleasă în fel şi chip”, a adăugat Stoichiţă.

Lista stranierilor “petrecăreţi”:

Carlos Fernandes
Habib Habibou
Dayro Moreno
Andres Mendoza

Nu are obiectiv la echipă

Mihai Stoichiţă a semnat un contract cu cei de la AEL Limassol până în vară, cu posibilitatea de prelungire pentru încă şase luni. “Dacă lucrurile vor decurge bine şi îmi vor conveni condiţiile, voi semna prelungirea contractului. Nu mi s-a impus nici un obiectiv la echipă. În campionat, nu cred că putem urca mai sus de locul patru. Poate, doar, în Cupa Ciprului să facem ceva”, a mai specificat Stoichiţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.