Adrian Mutu, atacantul Fiorentinei, a intervenit telefonic la emisiunea ”Dan Diaconescu in direct”, de la OTV, unde se discuta despre nasul sau, Nicu Gheara, si a facut o serie de dezvaluiri socante.
Cel mai in forma varf din Serie A a povestit un episod care s-a petrecut in 2004, dupa ce “Briliantul” fusese depistat pozitiv cu cocaina la un control comandat de fostul sau club, Chelsea. “Venisem in Romania sa-mi limpezesc gandurile, sa incerc sa o iau de la capat. La un moment dat, intr-o seara, in Bucuresti, mi-au taiat calea doua jeep-uri care apoi mi-au barat drumul. Persoanele care m-au oprit s-au legitimat ca fiind lucratori de politie. Am fost invitat la sectie, unde am fost supus unui interogatoriu de cateva ore”, a marturisit Adrian. In afara de o serie nesfarsita de intrebari de rutina, Mutu sustine ca politistii l-au pus sa dea declaratii si despre nasul sau, Nicu Gheara. Au vrut sa stie daca acesta are vreo legatura cu scandalul cu cocaina din Anglia sau daca Adi e implicat intr-o presupusa “spalare” a banilor omului de afaceri: “Le-am aratat toate operatiunile bancare si s-au convins ca totul e in ordine. Bineinteles ca le-am zis ca Nicu e nevinovat. Legat de scandalul din Anglia, eu sunt principalul responsabil pentru acea greseala produsa. Le-am zis ca stiu ca voi avea sigur de suferit, dar ca ma simt puternic si voi reveni. Asa a si fost, multumesc lui Dumnezeu”.
Un sereist ar fi incercat sa-i castige prietenia
Adrian a realizat a doua zi ca a fost filat de ofiteri si subofiteri sub acoperire: “La sfarsitul „interviului”, mi-au dat cartile lor de vizita, cu nume si numere de telefon. A doua zi cand am sunat la acele telefoane mobile nu mi-a raspuns nimeni. De fapt, numerele nici nu existau!”. Fotbalistul a povestit ca “unul dintre sereisti tot incerca sa se bage pe sub pielea mea. Ma tot suna, ma tot chestiona. I-am zis, in final, ca de la mine nu are ce sa scoata in legatura cu Nicu Gheara“. Internationalul afirma ca si azi, cand vine in tara, este urmarit atat de paparazzi, cat si de oameni sub acoperire: “Se mai intampla ca atunci cand sunt acasa sa primesc tot felul de telefoane suspecte de la oameni necunoscuti. „Adi, stim orice miscare a ta. Ai grija!”. M-am obisnuit! Imi zic ca daca pe urmele mele sunt si fotografii, si organele de ordine, nu are ce sa mi se intample grav”.
Adrian a dat gol din penalty
Mutu a adus ieri un punct Fiorentinei la Reggina, egaland din penalty, in min. 87 al partidei din etapa a 25-a a campionatului italian. ”Briliantul” a reusit astfel al 12-lea sau gol stagional, performanta ce-l claseaza pe locul 3 in topul golgheterilor din Serie A. Chivu a revenit ca titular in echipa Romei, 2-2 la Chievo, dupa o accidentare. Capitanul ”tricolorilor”, inlocuit in min. 76 cu Ferrari, l-a scapat din marcaj pe Bogdani la primul gol al gazdelor.
Rezultate Italia:
Ascoli – Parma 0-0, Chievo – Roma 2-2, Empoli – Messina 3-1, Lazio – Catania 3-1, Palermo – AC Milan 0-0, Reggina – Fiorentina 1-1, Sampdoria – Atalanta 2-1, Siena – Livorno 0-0, Torino – Cagliari 1-0.