Antrenor al grupării maramureşen, Costică Buceschi (44 de ani) speră ca jucătoarele sale să-şi învingă tracul şi să evite acele căderi din joc care le-au fost fatale în deplasările la Metz (24-34) şi Larvik (26-31).Socotită a fi a 5-a favorită la câştigarea ediţiei în curs a Ligii Campionilor, HCM Baia Mare e obligată să câştige în ultimele două etape pentru a se califica în grupele principale. Misiunea nu se anunţă deloc uşoară, pe lângă vechile accidentări (Geiger, Vârtic, Abbingh, Oltean, Nascimento) apărând altele, unele după meciul pierdut la Larvik, sâmbătă.Cu toate acestea, antrenorul Costică Buceschi speră ca protejatele sale să strângă rândurile şi să câştige în Polonia: ”Pentru a dovedi că este o echipă mare, HCM trebuie să obţină primul succes într-o deplasare a sa în Liga Campionilor. Fetele sunt nevoite să-şi înfrângă tracul. Să evite acele căderi care au apărut în jocul lor şi de care au profitat adversarele. Nu va fi uşor mai ales că ne confruntăm cu probleme de efectiv. La Larvik, Luciana Marin şi Eliza Buceschi au jucat cu dureri la genunchi. Ada Nechita a suferit o entorsă. Pivotul Timeea Tătar e suspectată că are o ruptură fibrilară la spate”.Primeşte vizita lui ”U” ClujÎnainte de a se deplasa în Polonia, HCM va susţine mâine, de la ora 17.00, în propria sală, meciul cu ”U” Cluj contând pentru etapa cu numărul 13 din Liga Naţională. ”Le vom folosi doar pe jucătoarele valide. Câte mai sunt ele. În aşa fel încât să ne păstrăm forţele pentru partida de la Lublin”, a concluzionat Buceschi.Grupa DUltimele meciuri15 noiembrie: Metz - Larvik16 noiembrie (ora 15.00): Lublin - HCM21 noiembrie (ora 19.00): HCM - Metz22 noiembrie: Larvik - LublinClasament1. Larvik 4 4 0 0 108-92 8p2. Metz 4 1 1 2 115-114 3p3. Lublin 4 1 1 2 113-119 3p4. HCM 4 1 0 3 103-114 2pProgram infernal în continuareImplicată pe două fronturi, HCM va avea un program infernal în continuare. După meciurile cu ”U”, de mâine, şi din Polonia, de duminică, echipa maramureşeană va juca pe 22 noiembrie, pe teren propriu, cu Metz, un meci ce poate fi decisiv pentru a se califica în grupele principale. După aceea, o mare parte din jucătoare vor participa la Campionatul European din Serbia şi Ungaria. ”Vor mai rămâne doar câteva acasă. Greu să faci pregătire astfel. Trebuie însă să ne adaptăm la acest ritm infernal. N-avem ce face!”, a comentat Costică Buceschi.