Ceea ce la un moment dat parea a fi un simplu zvon a devenit realitate. Conform numarului de ieri al cotidianului “Editie Speciala de Oltenia”, antrenorul nationalei feminine de handbal a Romaniei, Gheorghe Tadici, a semnat un contract pe doi ani de zile cu Oltchim Ramnicu Valcea, urmand sa primeasca 2.500 de euro pe luna.


Oficial, actualul tehnician al celor de la Zalau neaga existenta contractului, spunand ca va lua o decizie abia dupa desfasurarea barajului de calificare la CE, cu reprezentativa Serbiei-Muntenegru.


Totusi, cotidianul citat sustine ca selectionerul a semnat cu valcencele imediat dupa ce acestea au pierdut in prelungiri finala Cupei Romaniei, cu Rulmentul Brasov. In timpul acelei finale, Tadici, care a urmarit meciul alaturi de presedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, le-a dat chiar indicatii jucatoarelor. Pana anul trecut, Tadici era considerat pericolul numarul unu pentru Oltchim, el avand numeroase dispute de-a lungul timpului cu fanii si chiar cu oficialii clubului valcean.


Relatiile dintre cele doua parti au devenit din ce in ce mai bune si gurile rele afirma ca tehnicianul a fost cel care le-a convins pe majoritatea componentelor nationalei sa semneze pentru Oltchim. Deocamdata, au facut-o Luca, Ardean si Lecusanu, dar urmeaza ca in vara sa soseasca la formatia din “Zavoi” Radulescu, Tamas, Maier si Motogna. Totul pentru indeplinirea obiectivului stabilit pentru sezonul viitor: cucerirea titlului national si a Cupei Cupelor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.