Robert, tatăl lui Roger Federer (33 de ani, locul 2 ATP), a acordat un interviu revistei Schweizer Illustrierte, vorbind și despre motivele datorită cărora fiul său a realizat atâtea performanțe uriașe în tenis.

Robert Federer consideră că un secret al succeselor lui Roger a fost faptul că el și soția lui nu l-au obligat niciodată pe fiul lor să practice un anumit sport. “Un copil trebuie să facă ce îi place, nu să intre pe teren pentru bani. Până la 12 ani, Roger juca tenis, dar și fotbal și squash. Logic, la un moment dat a trebuit să facă o alegere, pentru că nu te poți specializa în trei discipline sportive”, a declarat părintele tenismenului elvețian. Robert Federer nu este de acord cu părinții care pun presiune pe copiii lor care practică tenisul.

În lumea tenisului există atâția părinți ambițioși care nu acceptă faptul că fiii sau fiicele lor nu vor avea succes în acest sport. Trebuie să fie sinceri cu ei și cu copiii lor. La 12 ani, copiii sunt obligați să joace 14 ore pe săptămână, dar nu o fac pentru distracție, ci dintr-un fel de obligație. Se antrenează de luni până vineri, apoi, sâmbătă și duminică, merg la turnee. Mi se pare o exagerare. (Robert Federer)

Robert Federer a dezvăluit și al doilea secret al succesului fiului său. “Explicația succesului său este talentul. Cred că l-a moștenit de la mama lui, pentru că eu nu am talent la nici un sport”, a mai declarat tatăl lui Roger Federer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.