Perechea alcătuită din Raluca Olaru și Katerina Siniakova (Cehia) a fost învinsă cu 4-6, 6-2, 10-3 de cuplul Lesley Kerkhove (Olanda)/Lidia Morozova (Belarus), joi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Bastad (Suedia).
Olaru și Siniakova, favoritele numărul trei, au cedat după o oră și 25 de minute, în care au avut 6 duble greșeli.
Cuplul româno-ceh rămâne cu un cec de 1.820 dolari și 60 de puncte WTA. Siniakova este calificată în sferturi la simplu.
Tot joi, în primul tur la dublu, perechea româno-poloneză Andreea Mitu/Alicja Rosolska va juca împotriva cuplului Cornelia Lister (Suedia)/Anastasija Sevastova (Letonia).
Sevastova, finalistă la simplu în finala de la București, duminică (0-6, 0-6 cu Simoan Halep), a fost întrecută joi de germanca Annika Beck cu un sec 6-2, 6-0, în doar 46 de minute.
Turneul WTA de la Bastad este dotat cu premii totale de 226.750 dolari.