Românul Tibi Ușeriu, singurul est-european care a reușit să câștige întrecerea, și singurul din istoria ultramaratonului care a luat titlul de două ori, va lua startul pe data de 8 martie, de la Eagle Plains Hotel. Organizatorii estimează ca maratonul de plus 350 de mile să se încheie în 17 martie, la Tuktoyaktuk, după un itinerariu care include atingerea Cercului Polar în primele 23 de mile. În total vor fi parcurse 383 de mile până la linia de sosire (circa 617 kilometri, cu 57 mai mulţi decât în 2017).

Anul trecut românul a fost foarte aproape să renunțe, după ce picioarele i s-au infectat din cauza degerăturilor.

Anul acesta, la cea de-a zecea ediție a Maratonului 6633 Arctic Ultra, participă în total patru români. Este vorba despre Tibi Ușeriu, Florentina Iofcea, Levente Polgar și Avram Iancu.

Tibi Ușeriu și-a anunțat participarea la ediția din 2018, printr-o postare pe pagina personală de Facebook.

„De ce? Pentru că suntem vii și putem. Faptul că suntem liberi să facem aşa ceva reprezintă un privilegiu nemaipomenit. Loc de întors nu‑i. Drumul cel adevărat stă mereu înainte. Să‑l alergăm aşadar, cu bucurie şi curaj. Cât? Toți paşii, unul câte unul. Până unde? Până la capăt, normal”, a scris Tibi Ușeriu.

Tibi Uşeriu a povestit că a făcut 10 ani de pușcărie în Germania, fiind aproape de sinucidere.

Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi
Recomandări
Elena Udrea, operată de urgență la Spitalul Județean Ploiești. Fostul ministru este la ATI și ar putea fi externat chiar azi


Citește și: Simularea Evaluării Naționale va fi boicotată luni de sindicate. FSLI: „În 1.100 de şcoli va fi boicotată simularea”

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.