România încheie campania ratată la CM 2018 cu o remiză.
Ciprian Deac a adus egalarea pentru România în Danemarca, scor 1-1, în minutul 88. Mijlocaşul de 31 de ani al celor de la CFR Cluj e pregătit să continue ca titular la naţională.
”Nu mă consider aşa bătrân! Eu cred că mai pot juca destui ani la un nivel bun. O să vă săturaţi de mine cât o să mă mai vedeţi pe teren. A fost un meci de luptă, în care toţi baieţii s-au dăruit. Am făcut un joc tactic bun, nu le-am dat spaţii. N -au avut ocazii de gol, chiar şi în 10 oameni nu au avut ocazii.
N-am avut forţă în ofensivă si meciul se îndrepta spre victoria lor. Mă bucur că am fost la acea fază şi e bine că s-a terminat aşa.
Eu zic că naţionala României are viitor cu domnul Contra. E nevoie de răbdare şi o să vedeţi că echipa naţională e pe drumul cel bun”, a spus Deac, citat de Telekom Sport.
”Jucătorii au înţeles mesajul pe care l-am transmis. Este un început de drum foarte bun, acum sper ca ei să înţeleagă că fără astfel de sacrificii nu putem să avem rezultate. Dacă ei au atitudinea asta, pas cu pas sperăm să devenim din ce în ce mai cu încredere, să jucăm şi mai bine şi să avem rezultate foarte bune. Singurul lucru transmis înainte de meci a fost să creadă în ei, au jucat cum le-am zis, ne-am bătut cu ei, am crezut în noi până la sfârşit, ne-au ieşit schimbările.
Ţucudean a intrat foarte bine. Știam că prin forţa lui se poate bate cu fundaşii lor şi aşa a venit şi golul. Mă bucur enorm pentru băieţi! Ăsta trebuie să fie mereu spriritul. Să nu renunţăm niciodată şi să ne batem de la egal la egal cu orice echipă”, a spus fostul antrenor al lui Dinamo.
Mă bucur pentru ei, i-am şi felicitat şi sper ca de-acum înainte asta să fie atitudinea. Suntem o echipă net inferiorară ca înălţime multor naţionale şi trebuie să compensăm printr-un joc dinamic, prin sacrificiu. Am avut nişte momente de haos în apărare după golul egalizator dar am menţinut rezultatul”, a declarat selecționerul Cosmin Contra.
”Sunt mulţumit pentru atitudine şi efort. Am alergat foarte mult, contra unei echipe care a avut posesia foarte mult timp şi a trebuit să alergăm după ei. Am crezut că putem egala, l-am băgat pe Ţucudean, am jucat cu trei mijlocaşi şi două vârfuri, am încercat să egalăm şi am reuşit să o facem”, a mai zis Contra, la TVR.
”O schimbare foarte bună. Țucudean a intrat bine. E un jucător puternic, iar echipa a putut să iasă puțin din apărare, pentru că danezii începuseră să pună presiune pe noi, mai ales că jucam în 10 oameni. Cosmin (Contra – n.r.) își dorește să atace. Mi-a plăcut că nu a avut frică, a riscat cu un om în minus”, a declarat Adrian Mutu, la Digi Sport.
”S-au văzut niște chestii care sunt foarte diferite față de înainte. O stare de spirit pe care reușește să o transmită. Faptul că e român a făcut aceste lucruri posibile”, a spus Claudiu Keşeru, la Telekom Sport.