Tricolorii au fost fricoși, apărându-se, ce-i drept, grupat și ordonat. Gazdele au avut un gol anulat la milimetru, au marcat din penalty, dar, în ciuda eliminării lui Ganea, au tăcut și n-au mai presat. Cosmin Contra a forțat cu doi atacanți abia din minutul 83. Și am reușit o egalare miraculoasă, de palmares. Golul lui Deac poate fi, dacă ne mai încălzește cu ceva, o palidă revanșă pentru Urs Meier și Euro 2004? Puțin, dar e ceva!

Măcar vom fi cap de serie în Liga C a Națiunilor, competiția nou-înființată de UEFA, din care se califică patru echipe la Euro 2002. Câștigătoarele celor patru grupe valorice A, B, C și D. Din preliminarii se califică 20 de naționale, adică ocupantele locurilor 1 și 2 din cele 10 grupe.

În acest moment Liga C arată astfel:

Urna 1: România, Ungaria, Scoția, Slovenia

Urna 2: Albania, Muntenegru, Grecia, Serbia

Urna 3: Norvegia, Israel, Bulgaria, Finlanda

Urna 4: Cipru, Estonia, Lituania

Vor fi patru grupe, trei de câte patru și una de trei. Câștigătoarele grupelor vor juca semifinale, apoi finala. Campioana va merge la Euro 2020.

Final de meci

Danemarca – România 1-1 VIDEO

Min. 90+2: danezii presează, Delaney trimite cu capul peste poartă din careul mic. Ne apărăm eroic.

INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile
Recomandări
INVESTIGAȚIE. Libertatea este în posesia unor documente din Bulgaria, acte interne ale companiei Eurohold, care arată ruta banilor scoși din România. Mâine, oferim publicului informațiile

1-1, min. 88: centrare de pe stânga, de la Bancu, Țucudean face stop pe piept și trage, balonul sare la Deac, iar clujeanul reia în plasă, mingea fiind deviată de un apărător danez. E primul gol al lui Ciprian la națională. Recent, fusese făcut prea bătrân de Daum!

Min. 83: iese Băluță, intră Țucudean. În fine, jucăm cu al doilea vârf. Iese Poulsen, intră Schone.

Min. 70: iese Bendtner, intră Dolberg. Iese Andone, intră Keșeru.

Min. 66: iese Budescu, intră Bancu.

Min. 63: Ganea, deja avertizat, l-a ținut din spate pe Poulsen şi a primit al doilea „galben” fiind eliminat.

Stanciu a primit cartonaşul galben, pentru un fault asupra lui Sisto.

Min. 60, 1-0: Eriksen a transformat cu emoţii lovitura de pedeapsă. Tătăruşanu a ghicit colţul, a atins mingea, dar nu a putut să împiedice deschiderea scorului.

Denmark – RomaniaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Min. 59. Penalty pentru Danemarca! Arbitrul german Deniz Aytekin a acordat lovitură de la 11 metri, după un duel între Cristi Ganea şi Bendtner. Fundașul stânga s-a împiedicat și la incomodat pe nordic.

Min. 55. Tragem de timp. Tătăruşanu a fost la rândul său avertizat, pentru că a întârziat repunerea balonului în joc. 

Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare
Recomandări
Cine e în spatele AirConnect, cea mai nouă companie aeriană românească: un fost director Blue Air, un proprietar de aeroport și investitori din aviație, turism și imobiliare

Min. 51: Bendtner, din nou periculos pentru poarta lui Tătăruşanu. Atacantul gazdelor a trimis cu capul, după un duel cu Bălaşa, dar nordicii au obţinut doar un corner. 
Min. 50: Budescu a primit cartonaşul galben, după ce a protestat la o decizie a arbitrului. 
LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

A început repriza a doua.

PAUZĂ.

Min. 42: Budescu a trimis pe lângă poartă, periculos, dintr-o lovitură liberă de la 33 de metri.

Min. 38: Hoban greșește, Eriksen îl angajează pe fostul atacant al lui Arsenal, Bendtner înscrie, dar se arată, corect, ofsaid de la margine. Din reluări, se pare că poziţia atacantului danez era corectă. 

Min. 32: lansat de Eriksen, Bendtner scapă singur pe dreapta, însă Hoban întervine la sacrificiu și respinge în corner, prin alunecare.

Min. 28: Sisto a tras pe lângă poartă din poziție centrală, 18 metri.

Min. 22: prina fază mai bună, însă Budescu și Stanciu a executat niște ”chifle”.

Se aud cei 500 de români din tribune. Probabil că danezii au aflat că mai au șanse minime de calificare directă. Polonia are deja 2-0 cu Muntenegru.

Un început de meci liniştit. Danezii au iniţiativa, dar fazele importante lipsesc. A trecut un sfert de ceas.

Min. 12: ”galben” pentru Băluță, fault la Dalsgaard.

Plafonare la un preț mai mare. Ce înseamnă înghețarea prețurilor RCA la nivelul lunii februarie 2023. Transportatori: „O țeapă dată de ASF”
Recomandări
Plafonare la un preț mai mare. Ce înseamnă înghețarea prețurilor RCA la nivelul lunii februarie 2023. Transportatori: „O țeapă dată de ASF”

A început meciul.

ACTUALIZARE. Bălașa debutează la națională! Plouă la Conpenhaga. S-au cântat imnurile.

Echipele de start:

Danemarca: Kasper Schmeichel – Henrik Dalsgaard, Simon Kjær (C), Andreas Christensen, Riza Durmisi – William Kvist, Thomas Delaney – Yussuf Poulsen, Christian Eriksen, Pione Sisto –
Nicklas Bendtner. Selecționer: Aage Hareide.

Rezerve: Jonas Lössl, Frederik Rønnow – Mike Jensen, Jannik Vestergaard, Viktor Fischer, Andreas Bjelland, Mathias Jørgensen, Kasper Dolberg, Peter Ankersen, Lukas Lerager, Lasse Schöne, Andreas Cornelius.

România: Tătărușanu – Bălașa, Dr. Grigore, Chiricheș, Cr. Ganea – Hoban, N. Stanciu – Băluță, Budescu, Deac – Fl. Andone. Selecționer: Cosmin Contra.

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

Rezerve: Costel Pantilimon, Florin Niță – Cosmin Moţi, Paul Anton, Claudiu Keșerü, Nicusor Bancu, Răzvan Marin, George Ţucudean, Sergiu Hanca, Alexandru Ioniţă.

Partida din această seară dintre Danemarca și România va fi arbitrată de o brigadă din Germania. La „centru” se va afla Deniz Aytekin, ajutat de tușierii Guido Kleve și Markus Haeckler. Al patrulea oficial va fi Marco Fritz. 

ACTUALIZARE 8 octombrie. Înaintea jocului reprezentativelor mari ale Danemarcei şi României, pe stadionul Osterbro, lângă ”Parken”, a avut loc duelul selecţionatelor U19 ale celor două ţări. Danezii s-au impus cu 5-1. Pentru tricolori a marcat Moruţan, în minutul 46. La pauză, scorul a fost 3-0 pentru Danemarca. Cele două selecţionate s-au mai întâlnit şi pe 5 octombrie, atunci când danezii s-au impus cu 1-0.

România: 1. Costache – 2. Boboc, 6. Băluţă, 3. Dima, 4. Neciu – 16. Vidrăşan, 7. Dragomir-cpt. – 18. Moruţan, 10. Măţan, 11. Micovschi – 9. Sîntean. Rezerve: 12. Vlad – 8. L. Gheorghe, 14. Hamed, 15. Podină, 19. Moldoveanu, 21. Chindriş

ACTUALIZARE 8 octombrie. Fotbaliștii naționalei României s-au plimbat în această dimineață prin capitala Danemarcei.

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

Claudiu Keșeru și Nicolae Stanciu s-au plimbat printre danezii lipsiți de griji FOTO: frf.ro

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

Costel Pantilimon, stânga, și Florin Andone, centru, discută cu antrenorul de portari Leontin Toader FOTO: frf.ro

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

Băluță, dreapta, le explică debutanților Bancu, centru, și Alexandru Ioniță, dreapta, cum stă treaba la echipa națională FOTO: frf.ro

ACTUALIZARE 8 octombrie. A avut loc ședința tehnică. Tricolorii joacă în echipament galben, iar danezii în roșu.

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

ACTUALIZARE 7 octombrie. ”Tricolorii” s-au antrenat pe ”Parken”. S-au vândut toate biletele pentru meciul de duminică (37.000). Amintiri triste de la Copenhaga? Vă mai aduceți aminte de Urs Meier? Danemarca – România 2-2, cu egalarea lui Laursen în prelungirile prelungirilor și adio baraj pentru Euro 2004.

Sâmbătă seara, jucătorii echipei naționale au pășit pe gazonul arenei F.C. København, celebrul ”Parken”, acolo unde duminică vor întâlni Danemarca în ultima partidă a preliminariilor CM 2018.

Din cauza ploii, organizatorii au decis ca acoperișul arenei să fie tras pentru ambele antrenamente desfășurate sâmbătă, informează frf.ro.

În urma absențelor cauzate de suspendări, Benzar și Chipciu, sau de accidentări, Grozav și Pintilii, selecționerul Cosmin Contra are la dispoziție un lot format din doar 22 de jucători.

Toți tricolorii au pregătit sâmbătă meciul contra lui Eriksen și a colegilor săi, care sunt favoriți la ocuparea locului secund în grupă, ce le-ar putea asigura prezența în play-off. Danezii au șanse și la primul loc, cel al Poloniei, fiind la 3 puncte în spate și tot cu +12 la golaveraj.

Înaintea antrenamentului, Cosmin Contra a participat la conferința de presă. ”Ne așteaptă iun meci foarte greu cu danezii, ei formează o echipă puternică. Adversarul are jucători extraordinari de la mijloc în sus. De la echipa noastră aștept să văd aceeași atitudine din meciul precedent, jucătorii care vor intra să arate același entuziasm, aceeași dorință pe care au avut-o la Ploiești”, a declarat selecționerul.

Tricolorii au fost susținuți la antrenament de componenții naționalei U19, care duminică, de la ora locală 14:30, vor disputa pe stadionul Osterbro, lângă ”Parken”, un joc de pregătire în fața selecționatei similare a Danemarcei.

La finalul ședinței de pregătire, jucătorii împreună cu staff-ul naționalei i-au transmis un mesaj de felicitare Simonei Halep, noul număr 1 mondial în tenis.

Naționala de fotbal, mesaj superb pentru Simona Halep din Danemarca / VIDEO

”La acest meci nu va purta nimeni tricoul cu numărul 10. Jucătorii își aleg numerele și după plecare lui Grozav nimeni nu și-a dorit acest număr. Nu mă surprinde, fiecare își alege numărul cu care se simte bine”, a dezvăluit selecționerul Cosmin Contra, în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Danemarca.

”Ne așteaptă un meci foarte greu împotriva unei echipe cu care am avut mereu probleme în istoria noastră. Este o echipă foarte puternică, mai ales de la mijloc în sus. Sperăm ca mâine să avem continuitate în ceea ce am arătat la ultimul meci, să avem aceeași determinare și dorință ca și la meciul cu Kazahstan. Vreau să văd același entuziasm din partea lor. Sper ca băieții să fie conștienți că mâine (n.r. duminică, 8 octombrie) vom avea de muncit, vreau să arătăm că ne putem bate cât de cât cu Danemarca. Un rezultat pozitiv ne-ar da încredere, i-ar face pe băieți că creadă în ei. Eu cred că putem să scoatem un rezultat pozitiv. Am început un drum cu acești băieți extraordinari și le-am transmis să aibă încredere în ei”, a declarat Contra.

”Nu e niciun fel de presiune, este un meci ca oricare altul și-l vom trata la fel ca pe cel cu Kazahstan”, susține și Ovidiu Hoban.

ACTUALIZARE 7 octombrie. Danezii au făcut antrenamentul oficial.

Întrebat dacă poate spune cine este cel mai bun jucător al naţionalei României, selecționerul Age Hareide a răspuns: „Nu. Nu vă voi spune acest lucru. Probabil ştiţi şi voi. Sunt mulţi jucători de calitate. Doi dintre ei sunt suspendaţi. Fundaşul şi mijlocaşul dreapta. Vor trebui să vină cu doi jucători noi pe acele poziţii”. 

”Avem o accidentare, Jens Stryger Larsen. De aceea l-am convocat pe Peter Ankersen. Suntem pregătiţi pentru ultimul meci din preliminarii. Pentru noi este foarte important din multe puncte de vedere. Suntem aproape să obţinem un loc de calificare. Ar însemna să avem sigure încă două meciuri interesante în noiembrie.

Orice adversar este dificil în fotbalul internaţional. Trebuie să îl învingem folosind multe mijloace. I-am văzut pe români. Ştim că sunt fotbalişti buni, jucători de calitate. Au un antrenor nou. Sunt mult mai agresivi decât erau înainte. Am jucat în martie. Acum nu foarte mult timp. Ne-am făcut o idee despre echipă. 

Totul este la îndemâna noastră. Indiferent de adversar, trebuie să fim atenţi la ce facem noi”, Age Hareide selecţionerul Danemarcei. 


Lotul pe care Cosmin Contra îl are la dispoziție pentru acest ultim joc din preliminarii este următorul: 

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 47/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0)

Fundași: Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 50/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 29/0), Mihai Bălașa (FCSB, 0/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 3/0)

Mijlocași: Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 28/1), Răzvan Marin (Standard, 9/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 16/6), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 3/1), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 5/4), Alexandru Ioniță (Astra, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0), Paul Anton (Dinamo, 0/0)

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 18/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 19/6), George Țucudean (FC Viitorul, 0/0) 

Grupa E: România, Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia, Kazahstan

► 4 septembrie 2016: Danemarca – Armenia 1-0 (Eriksen 17), Kazahstan – Polonia 2-2 (Khizhnichenko 51, 58 / Kapustka 9, Lewandowski 35-pen.), România – Muntenegru 1-1 (Popa 85 / Jovetić 87)
► 8 octombrie 2016: Armenia – România 0-5 (Stancu 4-pen., Popa 10, Marin 12, Stanciu 29, Chipciu 60), Muntenegru – Kazahstan 5-0 (Tomašević 24, N. Vukčević 59, Jovetić 64, Bećiraj 73, Savić 78), Polonia – Danemarca 3-2 (Lewandowski 20, 36-pen., 48 / Glik 49-autogol, Y. Poulsen 69)
► 11 octombrie 2016: Kazahstan – România 0-0, Danemarca – Muntenegru 0-1 (Bećiraj 32), Polonia – Armenia 2-1 (Mkoyan 48-autogol, Lewandowski 90+5 / Pizzelli 50)
► 11 noiembrie 2016: Armenia – Muntenegru 3-2 (A. Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojašević 36, Jovetić 38), Danemarca – Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36, 90+2, Ankersen 78/ Suyumbayev 17), România – Polonia 0-3 (Grosicki 11, Lewandowski 83, 90+1-pen.)
► 26 martie 2017: Armenia – Kazahstan 2-0 (Mkhitaryan 73, Özbiliz 75), Muntenegru – Polonia 1-2 (Mugoša 63 / Lewandowski 40, Piszczek 82), România – Danemarca 0-0
► 10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca 1-3 (Kuat 76 / N. Jørgensen 27, Eriksen 51-pen., Dolberg 81), Muntenegru – Armenia 4-1 (Bećiraj 2, Jovetić 28, 54, 82 / Koryan 89), Polonia – România 3-1 (Lewandowski 29-pen., 57, 62-pen. / Stancu 77)
► 1 septembrie 2017: Kazahstan – Muntenegru 0-3 (Vešović 31, Bećiraj 53, Simić 63), Danemarca – Polonia 4-0 (Delaney 16, Cornelius 42, N. Jørgensen 59, Eriksen 80), România – Armenia 1-0 (Maxim 90+1)
► 4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca 1-4 (Koryan 6 / Delaney 17, 82, 90+3, Eriksen 29), Muntenegru – România 1-0 (Jovetić 75), Polonia – Kazahstan 3-0 (Milik 11, Glik 74, Lewandowski 86-pen.)
► 5 octombrie 2017: Armenia – Polonia 1-6 (Hambartsumyan 39 / Grosicki 2, Lewandowski 18, 25, 64, Błaszczykowski 58, Wolski 89), Muntenegru – Danemarca 0-1(Eriksen 16), România – Kazahstan 3-1 (Budescu 33, 38-pen., Keșerü 73 / Turysbek 82)
► 8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00)

Polonia 9 7 1 1 24-12 22
Danemarca 9 6 1 2 19-7 19
Muntenegru 9 5 1 3 18-8 16
ROMÂNIA 9 3 3 3 11-9 12
Armenia 9 2 0 7 9-25 6
Kazahstan 9 0 2 7 5-25 2

ACTUALIZARE 7 octombrie.

ACTUALIZARE 7 octombrie. Reprezentativa României a aterizat sâmbătă în capitala Danemarcei pentru partida de duminică, ora 18:00 (19:00 în România), ultima din preliminariile Campionatului Mondial 2018.

Seara, pe stadionul F.C. Køpenhavn, de la ora locală 18:00, tricolorii au programat antrenamentul oficial deschis reprezentanților presei în primele 15 minute.

Mai devreme, de la ora locală 17:30, selecționerul Cosmin Contra va susține conferința de presă dinaintea jocului.

Partida Danemarca – România se joacă duminică, 8 octombrie, de la ora locală 18:00 (19:00 în România).

Programul media premergător acestei partide este următorul:

Sâmbătă, 7 octombrie

► ora 16:30 – conferință de presă Danemarca
► ora 17:00 – antrenament oficial Danemarca, deschis presei în primele 15 minute
► ora 18:30 – conferință de presă Cosmin Contra și un jucător
► ora 19:00 – antrenament oficial România, deschis presei în primele 15 minute

ACTUALIZARE 7 octombrie. Delegația României a plecat, sâmbătă, spre Copenhaga, pentru meciul cu Danemarca, ultimul din preliminariile Cupei Mondiale 2018. Tricolorii se gândesc să facă un meci bun și să obțină un rezultat pe măsură. ”Mergem să jucam bine și să scoatem un rezultat favorabil. Poate putem răzbuna generația care a făcut acel egal în Danemarca, cu un gol luat în ultimul minut. Am făcut parte din acea națională și știu ce a însemnat acel semieșec care ne-a eliminat”, a spus selecționerul Cosmin Contra.

„În contextul actual ar părea o surpriză, dar cunoscând realitatea și valoarea, eu zic că avem șanse, cu o bună organizare a jocului”, a declarat Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice din cadrul FRF. La rândul său, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a afirmat: ”Cosmin Contra a reușit să aducă un suflu nou la națională. Vedem ambiție și determinare în ceea ce îi privește pe jucători. Ne dorim să ținem cât mai mult această atitudine”.

”Am stabilit ca echipa naţională să joace în ţară, acolo unde infrastructura permite. Avem în calcul să mergem şi la Craiova. Acum nu suntem decişi, pentru că aşteptăm şi un răspuns din partea celorlalte federaţii. Să vedem dacă cele două meciuri vor fi în ţară. Sau unul în ţară şi unul în deplasare”, a declarat Burleanu.

ACTUALIZARE 7 octombrie. Tricolorii decolează spre Copenhaga, sâmbătă, la ora 9:40, de pe Aeroportul Henri Coandă.

ACTUALIZARE 6 octombrie. Selecționerul danez, Åge Hareide, l-a convocat de urgență Peter Ankersen, 27 de ani, fundaș de la FC Copenhaga.

ACTUALIZARE 6 octombrie. Programul media premergător acestei partide este următorul:

Sâmbătă, 7 octombrie

► ora 16:30 – conferință de presă Danemarca
► ora 17:00 – antrenament oficial Danemarca, deschis presei în primele 15 minute
► ora 18:30 – conferință de presă Cosmin Contra și un jucător
► ora 19:00 – antrenament oficial România, deschis presei în primele 15 minute

ACTUALIZARE 6 octombrie. 1X sau 2? Aceasta e întrebarea. Tricolorii nu știu ce rezultat le trebuie în Danemarca. Paradoxal, victoria sau egalul ne poate complica soarta calificării la Euro 2020

ACTUALIZARE 6 octombrie. Cosmin Contra i-a pierdut pentru jocul de la Copenhaga pe doi dintre titularii din meciul de joi cu Kazahstan, 3-1, accidentați în duelul de la Ploiești. Gheorghe Grozav a suferit o plagă tăiată la călcâiul piciorului drept care a fost suturată la finalul jocului, staff-ul medical recomandându-i repaus.

Mihai Pintilii a fost înlocuit pe durata partidei acuzând dureri puternice la gamba dreaptă. Staff-ul tehnic împreună cu cel medical au decis ca el să continue investigațiile la echipa de club.

Cei doi jucători nu vor face deplasarea pentru ultimul meci din preliminariile Campionatului Mondial 2018, de duminică, de la Copenhaga, ora 19:00, contra Danemarcei. Alți doi jucători, Romario Benzar și Alexandru Chipciu, sunt suspendați pentru această partidă.

Criză la TVR! Pentru prima dată, un meci în deplasare al naționalei de fotbal nu va fi acoperit de un comentator aflat la fața locului. Reacția postului public: ”Avem echipă de reportaj în Danemarca”

Cosmin Contra l-a chemat la lot după partida câștigată în fața Kazahstanului, 3-1, pe debutantul Paul Anton de la Dinamo.

În urma jocului disputat joi seara la Ploiești, doi dintre tricolori, Romario Benzar și Alexandru Chipciu, au devenit indisponibili pentru deplasarea din Danemarca, aceștia fiind suspendați din cauza cumulului de cartonașe.

Astfel, antrenorul naționalei l-a convocat de urgență pe mijlocașul lui Dinamo, Paul Anton, pentru a completa lotul pentru ultimul meci al României în preliminariile CM 2018, duminică, ora 19:00, contra Danemarcei, la Copenhaga.

LIVE TEXT Danemarca – România, în preliminariile CM 2018. Chiricheș, Pintilii și Grozav, incerți!

Vlad Chiricheş are dureri mari la umărul la care s-a mai accidendat. A avut probleme  pe final, la un dual banal cu un apărător al adversarilor, în careul oaspeţilor. Totuşi, căpitanul „tricolorilor” a dat asigurări că nu este vorba de ceva grav: ”Sunt ok, totul e în regulă. Nu e nicio problemă gravă, se întâmplă. Nu sunt speriat, pentru că ştiu despre ce e vorba şi nu îmi fac probleme”.

Probleme a avut şi Mihai Pintilii, înlocuit cu Ovidiu Hoban în minutul 70. ”Pe Stanciu voiam să îl bag, dar accidentarea lui Pintilii mi-a dat planurile peste cap”, a spus Contra.

De asemenea, Gicu Grozav s-a tăiat la tendonul lui Ahile şi a avut nevoie de cusături, în timp ce Chipciu, deja cu dureri la spate, a primit o lovitură în zona afectată.

„Cred că sunt lovit foarte rău. Chiar dacă nu eram suspendat în Danemarca, nu ştiu dacă puteam să joc, pentru că în acest moment simt o durere foare mare. M-a durut şi la pauză foarte tare, am făcut o injecţie. La spate nu am mai fost accidentat. A fost o lovitură în prima repriză, dar sper să fie bine, deşi acum merg mai greu. Sper să îmi revin. Am câteva zile de pauză”, a precizat jucătorul lui Anderlecht, suspendat pentru meciul de la Copenhaga.

Lotul pentru această partidă este următorul:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Nantes, 47/0), Costel Pantilimon (Deportivo La Coruna, 25/0), Bogdan Lobonț (AS Roma, 85/0), Florin Niță (FCSB, 0/0).

Fundași: Sergiu Hanca (Dinamo, 3/0), Cosmin Moți (Ludogorets, 11/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 50/0), Dragoș Grigore (Al-Sailiya, 29/0), Mihai Bălașa (FCSB, 0/0), Cristian Ganea (FC Viitorul, 3/0).

Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB, 38/1), Ovidiu Hoban (CFR Cluj, 28/1), Răzvan Marin (Standard, 9/1), Nicolae Stanciu (Anderlecht, 16/6), Alexandru Băluță (CSU Craiova, 3/1), Gheorghe Grozav (Karabukspor, 16/3), Nicușor Bancu (CSU Craiova, 0/0), Constantin Budescu (FCSB, 5/4), Alexandru Ioniță (Astra, 1/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 11/0), Paul Anton (Dinamo, 0/0).

Atacanți: Florin Andone (Deportivo La Coruna, 18/1), Claudiu Keșeru (Ludogorets, 19/6), George Țucudean (FC Viitorul, 0/0).

Lotul Danemarcei.

LIVE TEXT Danemarca - România 1-1, în preliminariile CM 2018. Deac a egalat în inferioritate! Tricolorii vor fi cap de serie în Liga C a Națiunilor / FOTO&VIDEO

Danezii au moral foarte bun, după victoria din Muntenegru, și consideră meciul cu România ca pe o finală. Nordicii sunt pe locul 2 în grupa E, cu 19 puncte, iar o victoria duminică le-ar asigura prezența în play-off, și le-ar da speranțe într-o calificare directă în cazul unui eșec al Poloniei, acasă, cu Muntenegru.

Citiți și LIVE BLOG România – Kazahstan, în preliminariile CM 2018. Budescu și Keșeru i-au făcut lui Contra un debut perfect | FOTO & VIDEO

 

„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
GSP.RO
„Te face mai prost”. Celebrul doctor Mihail Pautov trage un semnal de alarmă: nu consuma asta
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Viva.ro
Îți amintești de Marinela Nițu, iubita lui Miron Cozma? Cum arăta Marinela Nițu la 53 de ani, după ce s-a retras din showbiz
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
Observatornews.ro
Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
Știrileprotv.ro
ANM: „Ne aflăm cumva la pragul unui uragan”. O masă de aer polar a intrat în România
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FANATIK.RO
DOC dezvăluie ce nu s-a văzut la TV la Survivor România 2023: “E foarte ciudat”
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Orangesport.ro
FOTO | Ce făcea acest tânăr într-o parcare. Trecătorii au fost şocaţi când au văzut ce face şi cine este
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Unica.ro
Adevărul din spatele divorțului dintre Deea și Dinu Maxer. Apropiații cuplului dau detalii din spatele ușilor închise
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2023. Peștii sunt foarte activi și dornici de emancipare, poate chiar caută să aducă un pic de lux în existența lor
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix
PUBLICITATE
Moda circulară ca mod de viață alături de Remix