”În beneficiul jucătorilor și al suporterilor, UEFA crede că evenimentul trebuie să se desfășoare iarna, iar acum așteaptă decizia finală a Comitetului Executiv al FIFA”, care se va reuni în cursul lunii martie, se precizează într-un comunicat al forului european, citat de agenția EFE.

Organizația condusă de francezul Michel Platini consideră că nu exista dificultăți importante în reprogramarea calendarului competițional pentru sezonul 2022/2023, dacă propunerea va fi votată de executivul FIFA, recunoscând în același timp că „durata turneului trebuie redusă, micșorându-se astfel și perioada de eliberare a jucătorilor” de către cluburile lor.

Grupul de lucru al FIFA care elaborează calendarul internațional al meciurilor pentru perioada 2018-2024 a propus marți, la Doha, ca turneul final al Cupei Mondial să se desfășoare în perioada noiembrie/decembrie, considerată cea mai viabilă. Propunerea prevede și o reducere a duratei competiției, precum și organizarea Cupei Confederației din 2021 într-o altă țară decât Qatarul, în timpul perioadei tradiționale, iunie-iulie, iar o altă competiție, probabil Campionatul Mondial al Cluburilor, să aibă loc în Qatar, ca eveniment-test, în noiembrie-decembrie 2021.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.