Ultras la 76 de ani

Comentează

Steaua face încă o dată dovada că este cea mai iubită echipă din România şi atrage fani de toate vârstele. Tămâioara Pană are 76 de ani, iar echipa “roş-albastră” este cea mai mare iubire a ei. Culmea, ineditul “ultras” nu a fost interzis pe stadion. Până acum! “Sunt cel mai liniştit şi mai sufletist fan”, spune Tămâioara.

În povestea impresionantă a unei femei care a fost încercată de toate greutăţile vieţii există o singură constantă, iubirea pentru Steaua. În 1951, a venit la Bucureşti din Alexandria, fiind singură şi săracă. A făcut dans în tinereţe, după care a început lupta cu viaţa. Tămâioara a lucrat cinci ani la o fabrică de cărămidă şi 10 ani la una de confecţii pentru a-şi clădi un viitor. Soţul a înşelat-o şi a făcut trei copii cu amanta.

Dacă pierde echipa, nu se mai uită la televizor de supărare

Supărările au fost num

Arhiva foto

eroase, însă acum se declară o femeie fericită. A suferit din dragoste, dar ultimul bărbat care i-a frânt inima a fost Marius Lăcătuş, când a plecat de la Steaua. Fan înrăit, mergea deseori pe stadion, având chiar un ritual. De fiecare dată când “roş-albaştrii” înscriau, ea dădea de bucurie un şut în fund celui mai apropiat om.

Despre prezentul Stelei, nu sunt multe de reproşat. “La domnul Becali ţin enorm pentru că a făcut multe pentru Steaua. Antrenorul Mihai Stoichiţă e calm şi judecă. Bănel Nicoliţă îmi place, că e ţigan şi negru ca mine. Singurul care nu-mi place este Ionuţ Rada, că a venit de la Rapid”.

Ce zice despre Cristi Tănase: “Ştiţi ceva? Dacă juca bine, nu spunea nimeni nimic că se iubeşte cu cineva! Să fie el bun pentru Steaua şi încetează toată lumea cu criticile”. Dacă Steaua pierde, Tămâioara nu se mai uită la televizor şi nu mai citeşte nici presa câteva zile.

Nu-l place pe Gică Hagi!

Atipic celor mai muloei stelişti, Tămâioara îl critică pe Gheorghe Hagi (foto). “Gică este mare, cel mai mare, dar a uitat un singur lucru, că şi-a făcut un nume şi bani în Ghencea, şi a plecat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Animawings Airbus A320
BREAKING NEWS
18:37
Animawings a cerut intrarea în insolvență, după ce a anunțat retragerea temporară din uz a avioanelor Airbus A220- 300
Orașul Gelsenkirchen din Germania
18:15
Ce măsuri împotriva „migrației sărăciei” din România și Bulgaria vrea să ia un oraș din Germania
MONDEN
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
17:40
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
Roxana Nemeș și familia sa
17:19
Primele imagini cu chipurile gemenilor Roxanei Nemeș. Cum arată Ania și Zain la un an și ce au ales de pe tăviță
POLITIC
Decizia lui Nicușor Dan convoacă partidele pentru noi negocieri pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
BREAKING NEWS
17:20
Decizia lui Nicușor Dan după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament: convoacă partidele pe 5 octombrie și în aceeași zi va desemna un premier
A început votul pentru Guvernul Mureșan în Plenul Parlamentului
LiveText
18:12
LIVE TEXT Guvernul Siegfried Mureșan a picat cu 182 de voturi. Nicușor Dan cheamă partidele la consultări luni
Ultimele știri
18:43
Ultimii soldați americani au părăsit Irakul, după mai bine de 20 de ani. Motivul invocat pentru război s-a dovedit a fi fals
ReportajExclusiv
18:43
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
18:43
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
18:41
Rusia amenință NATO cu armele nucleare. Avertisment dur pe fondul crizei din Marea Baltică
TRENDING
15:25
Guvernul Mureșan a picat la votul din Parlament. Ce urmează după respingerea Cabinetului
15:34
Sorin Grindeanu, mesaj la câteva minute după ce Guvernul Siegfried Mureșan a picat la votul din Parlament
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
În lunile de toamnă, ploșnițele încep să caute adăpost în spații încălzite și protejate pentru a supraviețui sezonului rece. Foto: Getty Images
17:34
Cum scapi de ploșnițe în casă: metode eficiente și greșeli de evitat
Toamna aduce cu ea mirosuri inconfundabile, iar printre cele mai iubite se numără cel al castanelor proaspăt coapte.
17:31
Castane coapte perfect la airfryer: trucul simplu pentru a le crăpa cojile și a deveni delicioase în doar 15 minute
Murături în saramură
16:24
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Caz uluitor în Elveția un brutar pus să returneze 80000 de franci din ajutoarele COVID a primit din nou suma în cont. Sursă foto: Profimedia
15:54
Un brutar a fost obligat de stat să dea peste 80.000 de euro primite în pandemie înapoi, dar ce s-a întâmplat apoi l-a lăsat fără cuvinte
Statiunea Sovata
14:19
Turismul balnear din România se reorientează spre wellness. Ofertele din Sovata care combină vacanța „la băi” cu SPA-ul încep de la 730 de lei/zi
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Imagine cu podul Prieteniei Giurgiu - Ruse. În imagini se vede și o plăcuță pe care scrie „Bulgaria”, dar și un TIR
17:40
România elimină taxa pentru autoturisme la traversarea Podului Giurgiu-Ruse. În Bulgaria, taxa rămâne la 2 euro
Două camioane pe o strada
17:08
Problema TollRo, nerezolvată: de la 1 octombrie, transportatorii şi distribuitorii de mărfuri pot să fie amendaţi, deși sistemul nu funcționează
Procurori DIICOT și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat 12 descinderi în București și în județele Dâmbovița, Bacău și Ilfov. Sursă foto: DIICOT
17:00
Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, suspectat că a vrut să trimită un utilaj militar de 1.700.000 de euro în Belarus
Mai mulți muncitori s-au strâns în fața sediului Liberty Galați pentru a protesta pentru neplata salariilor, august 2025
16:36
Noul preț de lichidare pentru Liberty Galați este de aproape trei ori mai mic. Salariile restante depind de avansul din vânzare
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri