La al doilea antrenament de azi al stegarilor s-a prezentat şi fostul jucător al Stelei, Valeriu Lupu, care va fi testat de tehnicianul Vjekoslav Lokica, informează monitorulexpres.ro.Valeriu Lupu este un fundaş stânga în vîrstă de 23 de ani si este un produs 100% al Stelei. Între 2007 si 2011 acesta a făcut parte din lotul echipei Steaua II, cu care a promovat in Liga a II-a, iar în sezonul 2010-2011 a fost împrumutat la Unirea Urziceni, .În ultimii ani, Lupu a trecut pe U Cluj, iar ultima echipa la care acesta a evoluat a fost Săgeata Năvodari.Tot vineri, la antrenamentele conduse de Vjekoslav Lokica şi Laszlo Balint s-au prezentat şi atacantul Cristi Dănălache (32 de ani), care în ultimii patru ani a evoluat cu succes în campionatul Chinei, dar şi fundaşul stânga Bogdan Gabriel Dumitru (22 de ani), care a jucat până acum în ligile inferioare, la Gloria Buzău şi CF Brăila.