Florin Manea, impresarul lui Gabi Tamaș, a confirmat interesul Stelei pentru mijlocașul italian Diego Fabbrini (24 de ani) și a dezvăluit că acesta este dorit și de alte echipe din Liga I.”Este adevărat că vreau să-l aduc în România. Nu este vorba de Steaua. A fost dorit de Steaua în vară, dar nu s-au înţeles la bani. Watford vrea să-l împrumute şi să plătească o bună parte din salariul lui. Să vedem dacă voi ajunge la o înţelegere, dacă nu, îl voi duce în străinătate”, a declarat Manea, la Digi Sport.În cariera sa, Fabbrini a evoluat la Empoli, Udinese, Parma, Siena și Watford, fosta echipă a noului transfer al Stelei, Gabriel Tamaș.Mijlocașul a evoluat o partidă și la naționala Italiei, într-un amical pierdut împotriva Angliei (1-2).