În timp ce tenisul mare se joacă la Australian Open, la primul turneu de Mare Șlem al lumii, jucătorii români au luat startul în calificările turneului ATP de la Sofia (Bulgaria). Arădeanul Marius Copil și piteșteanul Adrian Ungur, primele două rachete în echipa de Cupa Davis a României, au forțat accesul pe tabloul principal al competiției cu premii totale de 520.070 de euro, însă doar unuia dintre ei i-a ieșit.
Marius Copil (25 de ani, locul 170 ATP) l-a avut în față, duminică la amiază, pe japonezul Yuichi (27 de ani, locul 124 ATP). Copil s-a impus cu 6-3, 6-4.
În schimb, Adrian Ungur (31 de ani, locul 175 ATT) a fost eliminat în calificări, sâmbătă seară, de germanul Daniel Brands (28 de ani, locul 151 ATP).