Ioan Andone: „Puteam invinge mai clar”
Trimis in tribune de “centralul” Balaj in minutul 50 al meciului, antrenorul Ioan Andone a luat foc la golul lui Florin Bratu, cel care i-a adus tehnicianului primul loc dupa incheierea turului, dar mai ales multa liniste de Sarbatori. La final, “Falcosul” a cantat de bucurie din mjlocul galeriei.
Libertatea: Greu in tribuna, nea Ando?
Ioan Andone: Va spun sincer, a fost un meci extrem de greu pentru noi deoarece, jucand joi, pierduseram din prospetime. E bine ca am luat toate punctele si ma bucura atitudinea jucatorilor. Cred ca victoria lor nu poate fi pusa la indoiala.
A fost un impediment starea terenului?
Normal. Cred ca, daca gazonul era bun, o bateam mult mai rau pe Poli. Asa, nu mai putea fi vorba de scheme, totul s-a rezumat la centrari, pase lungi care pot oricand sa se opreasca in noroi sau sa se transforme in ocazii mari de gol.
Urmeaza Olympique Marseille…
Eu raman la parerea ca putem invinge in Franta…
Credeti ca Rapid este avantajata ca si-a amanat meciul cu Jiul?
Unii au o lipsa mare de respect. Si-au amanat ultimul meci de campionat, ceea ce nu mi se pare corect. Trebuia sa beneficiem si noi de clementa.
Gica Hagi: „Arbitrul Balaj a judecat cu doua masuri”
Multumit de cum au evoluat timisorenii, Gica Hagi si-a varsat necazul primei infrangeri suferite cu Poli pe arbitrul Balaj, despre care a afirmat la finalul intalnirii ca nu a fost impartial.
Libertatea: Gica, esti la primul esec cu Timisoara…
Gica Hagi: Åsta e fotbalul, trebuie sa invatam din greseli. Am intalnit un adversar foarte puternic, cu fotbalisti de calitate. Cand ai insa in fata un adversar puternic, acesta profita de unele decizii.
Esti mahnit totusi…
Dupa meci, m-am dus la vestiar si i-am felicitat pe baieti. Nu am ce sa le reprosez, au dat totul si cred ca meritam egalul, ba chiar puteam castiga daca eram mai atenti. Sunt insa dezamagit de altceva, dar nu vreau sa intru in polemici. Acum ne asteapta un meci foarte greu in Cupa, cu Petrolul, in care imi vor lipsi aproape toti atacantii.
Arbitrajul te-a dezamagit?
I-am spus lui Cristi doar ca ma doare ca a judecat cu doua masuri diferite. O sa vedeti pe reluari ca a fost penalty clar asupra lui McKain si rosu la faza in care Galdean a fost impins. De ce nu a dat nimic? Eu nu vreau sa judec arbitrajul, dar spun ca au fost situatii in care nu s-a judecat corect.