«Va depune plângere dacă îi iau permisul»

Comentează
Arhiva foto

Ion Raţ, tatăl fundaşului de la Şahtior, Răzvan, afirmă că fiul său este acuzat fără temei că şi-ar fi luat permisul pe şpagă, la Piteşti. El spune că Răzvan Raţ a picat examenul auto, la Slatina, doar de trei ori şi la limită, apoi l-a susţinut la Piteşti, unde avea domiciliul.

Arhiva foto

Printre jucătorii suspectaţi că şi-ar fi luat permisul în mod fraudulos este şi internaţionalul român

Arhiva foto

Răzvan Raţ. Tatăl fotbalistului, Ion Raţ, s-a revoltat la auzul veştii că fiul său ar putea rămâne fără carnet de conducere. Raţ senior nu-şi explică ce motiv ar putea invoca autorităţile pentru a lua o asemenea măsură.

 “Răzvan are carnetul din anul 2000. Nu au nici un motiv să i-l anuleze. Nu este corect şi nici legal. Pe ce bază i-ar putea anula permisul? Dacă trebuia să fie ajutat, avea nevoie să se ducă până la Piteşti să dea examen?”, spune tatăl fundaşului de la Şahtior.

Susţine că nu au motive să-i anuleze carnetul

“El avea domiciliul în Piteşti, dar eu i-am făcut buletin de Piatra Olt, ca să dea examenul la Slatina. L-a picat de trei ori, nu de zece, cum spun unii. Ultima oară cu două puncte sub numărul minim necesar. Apoi l-a dat la Piteşti şi l-a luat. Şi eu mi-am luat permisul tot la Piteşti. Dacă trebuia să dea şpagă să îl ia, dădea la Slatina, de ce avea nevoie să se ducă la Piteşti?”, spune Ion Raţ.

Acesta susţine că fiul său va face plângere în cazul în care va rămâne fără actul care îi permite să urce la volan. “Răzvan va face plângere, aşa cum este şi normal. Aceşti oameni nu s-au gândit deloc ce criteriu vor aplica în acest caz şi se vor trezi cu un munte de dosare cu plângeri”.

A lipsit de la meci ca să susţină examenul auto

Raţ senior a povestit că al treilea examen ratat de fotbalist la şcoala de şoferi din Slatina a atras după sine şi alte probleme. “Răzvan era la Rapid prin 1999 - 2000. A fost convocat de Ion Moldovan la un meci al naţionalei de tineret, iar Mircea Lucescu, antrenorul de atunci al giuleştenilor, s-a dus şi el să-l vadă pe Răzvan la antrenament. Nu l-a găsit, pentru că Moldovan îl învoise ca să meargă să dea examen pentru permis. Pentru asta, Lucescu l-a penalizat cu 4.000 de dolari din contract şi nici nu a luat permisul”, îşi aminteşte Ion Raţ.

Arhiva foto

3.500 de persoane au dat bani ca să devină şoferi

Scandalul permiselor de conducere a izbucnit în iunie 2008, când 20 de persoane, lucrători ai Serviciului Permise şi Înmatriculări Auto Argeş, au fost reţinute de poliţişti. Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi pretins între 2.000 şi 10.000 de euro pentru eliberarea a câteva mii de permise de conducere fără ca persoanele respective să susţină examenul auto. Percheziţiile derulate ulterior au scos la iveală “dimensiunea” afacerii, nu mai puţin de 800.000 de euro fiind găsiţi în casele infractorilor. Ministrul de interne, Dan Nica, a anunţat că, începând de ieri, vor fi anulate cele 3.500 de permise obţinute la Piteşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea prezintă mâinile unei femei care verifică un bon de cumpărături în timp ce ține un cărucior de cumpărături pe un culoar dintr-un supermarket
10:19
Românii devin tot mai pesimiști: 85% se așteaptă la noi scumpiri, iar 78% cred că nivelul lor de trai va fi mai slab peste un an - Sondaj IRSOP
O breșă de securitate a afectat recent aproximativ 680 de clienți ai Revolut, dintre care 27 sunt din România. Sursă foto Shutterstock
09:46
Țeapa prin e-mail care a păcălit clienții Revolut: Cum au obținut hackerii acte de identitate și extrase de cont ale clienților, inclusiv din România
MONDEN
Loredana Groza și Ștefan Bănică jr
09:56
Loredana Groza l-a numit pe Ștefan Bănică jr „Casanova al femeilor din România”. Cum a reacționat artistul
Madalina Apostol si Nick Radoi in vacanta. Sursa FOTO/ Instagram
09:48
Fiul Mădălinei Apostol rupe tăcerea după moartea mamei sale. Unde se retrăsese iubita lui Nick Rădoi. „A fost la o clinică”
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
11:00
Imagini din camera de basm a Zenaydei, fiica Adelinei Pestrițu. Cum arată după renovare
Exclusiv
11:01
Președintele Dan nu se grăbește să numească ambasadori noi la post pentru că durata de patru ani a unei misiuni ar reprezinta o cutumă, nu un termen legal. Legea îl contrazice
10:48
Braconierii din Vaslui au împușcat un cal de rasă, de 15.000 de lei. Credeau că este un cerb solitar
10:41
Un SUV hibrid de aproape 3 tone a urcat la 6.002 metri și a intrat în Cartea Recordurilor. Are 818 CP și a primit peste 10.000 de precomenzi în doar 48 de ore
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
Cuplu de vârstnici care efectuează exerciții de radio, întindere, antrenament și exerciții de flexibilitate în parc
10:07
Record istoric în Japonia: numărul persoanelor de cel puțin 100 de ani a depășit pragul de 100.000. 90% sunt femei
Parcarea NCP, Aeroportul Internațional Birmingham, Birmingham, Regatul Unit
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un judecător dă o sentință
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni