Cosmin Contra, fostul antrenor al Petrolului, şi actualul celor de la Getafe, este încrezător în ceea ce privește șansele foștilor săi elevi de a se califica joi, în Cehia, în manşa a doua al turului 3 preliminar Europa League, împotriva Viktoriei Plzen. Ca și argument, ”Guriță” amintește calificarea sa, de acum fix un an cu olandezii de la Vitesse, după 1 – 1 la Ploieşti şi 1 – 2 la Arnhem.
“Petrolul a întâlnit o echipă foarte bună, din toate punctele de vedere. Nu i-a lasat să-și facă jocul. Plzen a avut ocaziile mai clare, dar Petrolul a reușit să înscrie.Din păcate a venit acel gol în minutul 91. Trebuie să aibă încredere pentru retur, nu e nici o problemă. Trebuie să dea gol în Cehia. Petrolul are șanse mari de calificare.Eu le-am spus că putem să batem în Olanda și am mers cu încredere. Poti să dai golul calificarii și în ultimele secunde. Așa trebuie să facă și ei acum. Eu am încredere în conducerea tehnică de acolo, sunt sigur că Răzvan va face alegerile cele mai bune.Sper ca Adi Mutu să tragă echipa după el în retur, are capacitatea asta. Nu e ușor să fii în pielea lui, să ai o asemenea presiune. Lucrurile nu sunt așa cum vrea el, dar sper să fie mai bine. Albin, Teixeira, Hoban sunt jucători cu caracter puternic, am mare încredere în ei”, a declarat Contra la Dolce Sport.