Vicecampionul mondial Ivan Strinici are probleme cardiace. Fotbalistul croat are nevoie de o perioadă de repaus din cauza unor probleme cardiace, a anunţat sâmbătă clubul său, AC Milan. Fundaşul de 31 de ani, titular la naţională, a semnat în iulie un contract pe trei sezoane cu Milan, pentru care nu a apucat încă să joace. "La un control de rutină, la care sunt supuşi toţi sportivii profesionişti în Italia, s-a descoperit că Ivan Strinic suferă de un început de hipertrofie cardiacă ce necesită examene amănunţite, urmate de o perioadă de repaus", a indicat Milan. Strinic şi-a început cariera la Hajduk Split, după care a jucat în Franţa şi Ucraina. El a ajuns în Serie A, la Napoli, în 2015, iar în stagiunea trecută a evoluat la Sampdoria.Citiți șiFranța – Croația 4-2, finala Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018. Franța a luat titlul mondial după o finală superbă. ”Cocoșii” s-au impus din nou după 20 de ani | FOTO&VIDEO